Clubul Steaua a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că dezaprobă gesturile antrenorului rapidist Marius Şumudică de a scanda injurii la adresa grupării din Ghencea, însă menţionează că nu va înainta nici o plângere la LPF împotriva tehnicianului.
"Clubul nostru dezaprobă gesturile antrenorului rapidist de la meciul cu CFR Cluj, nedemne de un om care se pretinde educat şi de un antrenor care se respectă pe el şi clubul la care activează, dar Steaua Bucureşti nu va înainta oficial nici o plângere. În cazul in care astfel de gesturi reprobabile se vor repeta, atitudinea clubului nostru va fi cu totul alta, dar până la proba contrarie sperăm ca respectul şi fair-play-ul să fie caracteristicile dominante în relaţiile dintre oamenii de fotbal", se arată în comunicatul grupării steliste.
La finalul meciului cu CFR Cluj, câştigat de Rapid cu 2-0, Marius Şumudică, a scandat, împreună cu galeria giuleşteană, injurii la adresa Stelei.