x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

20 Sep 2010   •   00:00

20 septembrie 2010



BCR OPEN ROMÂNIA
Victor Hănescu, numărul 54 ATP şi cap de serie numărul 6, va juca în primul tur de la BCR Open România cu spaniolul Marcel Granollers (locul 94 ATP), conform tragerii la sorţi care a avut loc sâmbătă, la Arenele BNR. În schimb, Adrian Ungur, beneficiar al unui wild-card, îl va întâlni în primul tur pe italianul Andreas Seppi, al şaptelea favorit al turneului. Ceilalţi doi români de pe tabloul principal, Marius Copil şi Victor Crivoi, vor juca în primul tur cu tenismeni veniţi din calificări. Conform noului regulament, primii patru favoriţi ai competiţiei evoluează direct în "optimi".

DOAR BRONZ LA DUBLU

Adrian Crişan a ratat sâmbătă calificarea în semifinalele probei de simplu masculin din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă. Crişan a pierdut în sferturi, în faţa germanului Christian Suess, scor 1-4 (4-11, 11-9, 5-11, 9-11, 6-11). La dublu feminin, perechea Daniela Dodean / Elisabeta Samara nu a reuşit calificarea în finală, fiind învinsă cu scorul de 3-4 (11-5, 12-14, 11-9, 9-11, 5-11, 11-9, 9-11) de reprezentantele Olandei, Lie Ji şi Elena Timina. Româncele, campioane europene en-titre în această probă, şi-au asigurat însă medaliile de bronz prin accederea în semifinale.

EŞEC PENTRU JOLIDON
Vicecampioana României la handbal feminin, U Jolidon Cluj, a fost învinsă sâmbătă, la Skopje, cu 33-21, de suedezele de la IK Savehof, în cel de-al doilea meci din grupa a 3-a, contând pentru turul secund al Ligii Campionilor. "Pur şi simplu nu ne-a mers jocul. Suedezele au jucat în viteză, au extreme foarte rapide şi cu asta ne-au dominat", a declarat directorul sportiv al echipei clujene, Cosmin Sălăjan. În prima zi a turneului, U Jolidon a învins formaţia-gazdă Metalurg Skopje, scor 29-24. Aseară s-au jucat ultimele două meciuri: U Jolidon Cluj - Byasen şi Metalurg Skopje - IK Savehof.

GOL MARICA
Ciprian Marica a marcat un gol în partida câştigată de echipa sa, VfB Stuttgart, în faţa Borussiei Monchengladbach, scor 7-0, în etapa a 4-a din Bundesliga. Românul, introdus pe teren în minutul 74 de antrenorul Christian Gross, a fost autorul ultimului gol al formaţiei sale şase minute mai târziu. Pentru Stuttgart au mai înscris Pogrebnyak ('2, '55, '60), Niedermeier ('21), Kuzmanovici ('64) şi Delpierre ('73). Victoria cu Monchengladbach reprezintă pri-mul succes pentru echipa lui Christian Gross în actualul sezon al Bundesligii, după cele trei înfrângeri înregistrate în primele trei runde.

ROMÂNI ÎN EUROPA
Lazio Roma, cu Ştefan Radu integralist, a câştigat sâmbătă cu 2-1 pe terenul Fiorentinei, într-un meci din etapa a 3-a din Serie A. Fundaşul român a primit un cartonaş galben în minutul 44. În Anglia, Gabriel Tamaş a jucat 90 de minute pentru West Bromwich Albion în victoria cu 3-1 obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Birmingham City, în etapa a 5-a din Premier League. În Grecia, Bogdan Mara şi Victoraş Iacob au fost titulari la Iraklis Salonic în meciul câştigat cu 1-0 acasă, în faţa formaţiei Larissa. Iacob a jucat toată partida, în timp ce Mara a fost înlocuit în minutul 59.

×
Subiecte în articol: stiri