Când a preluat clubul, Dan Șucu avea în minte un proiect pe model corporatist. Era convins că dacă i-au reușit ideile în afaceri, la fel vor merge lucrurile și la fotbal. A venit cu o mare investiție, a cumpărat cu multe milioane jucători, a prezentat proiectul de business, a arătat grafice, scheme de creștere a firmei cu tot felul de săgeți care trebuiau să meargă doar în sus, a continuat să facă investiții, a stabilit targeturi, exact ca la o mare corporație. Jumătate de an a mers bine treaba. La finalul campionatului regular din sezonul trecut era o certă candidată la titlu. Mai mult, a și umilit liderul FCSB cu acel 5-0 de pomină. Săgețile graficelor din Excel erau în continuare toate orientate în sus. Se anunța un play-off pe cinste care ar fi trebuit să aducă titlul în Giulești exact în anul centenarului Rapidului. Însă, brusc, săgețile au luat-o abrupt în jos. Calmul lui Bergodi s-a transformat în isterie, Rapidul încasa înfrângere după înfrângere, iar jocul a devenit „o rușine”. Surse din club spuneau atunci că ar fi avut loc o ședință fulger Șucu-Bergodi, „foarte gălăgioasă”, care s-a încheiat cu concedierea imediată a italianului. Singura consolare a anului a fost că a mai umilit o dată FCSB și că Dan Șucu a fost neînvins de Gigi Becali. În rest un haos în club, la care s-a mai adăugat și scandalul petardelor, gestionat chiar de președintele de atunci, Daniel Nicolae, iar Șucu l-a pus imediat pe liber, argumentând că „n-am nevoie de infractori în club”.
Totuși, Șucu tot visa să facă din Rapid un club ca-n Anglia. Și a adus un antrenor britanic, care i-a iritat pe „talibanii” lui Șumudică. Dezastrul a continuat și Lennon n-a prins nici măcar prima ploaie în Giulești. Acum, Șucu nu mai avea încotro. Trebuia să-l accepte pe Șumudică. Parte din suporteri au exultat, jucătorii s-au bucurat, iar Șumi și-a înghițit cuvintele de mai an, promițând că „Acum circarul Șumudică a murit”.
„Nici Șumi nu mai e ce-a fost”
După ce li s-a făcut pe plac, suporterii au așteptat răbdători marea renaștere a Rapidului. Și au tot așteptat. Și au contabilizat. „Cu Lennon, în 6 meciuri, Rapid a făcut 5 puncte, cu Șumudică, tot în 6 meciuri, Rapid a făcut 8 puncte. Iată că nici Șumudică nu mai este ce-a fost”, spun fanii. „Și-a înghițit vorbele alea când zicea că «Dacă eram eu la Rapid, eram campioni la ora asta»”, mai spun ei.
Cel mai nedumerit este însă Dan Șucu. Nu înțelege cum investiția lui nu dă roade nici după un an, de ce business-ul din fotbal nu se mișcă la fel ca celelalte afaceri ale lui, unde, dacă un om nu respectă „targetul”, este înlocuit și totul se rezolvă. La Rapid a cumpărat de când se implică în fotbal aproape trei echipe, cu jucători scumpi și tot nu apar rezultatele.
Înfrângerea de la Botoșani, momentul unei decizii
Chiar dacă răbdarea i-a fost pusă la încercare, nu a făcut un capăt de țară nici la înfrângerea acasă cu U Cluj, nici la egalurile cu Universitatea Craiova și Oțelul, nici la victoria chinuită cu Unirea Slobozia. Însă rușinea de la Botoșani, cu o echipă ciucă a bătăii în Liga 1, a cam umplut paharul. Iar scorul de 2-0 pentru moldoveni a fost milos cu Rapid. Șucu contemplă neputincios, dar repetă întruna sloganul care i s-a potrivit în alte afaceri, „La mine nu există «Nu se poate». Există doar «Se rezolvă imediat»”.
Se aude că Șumudică ar fi amenințat jucătorii că va demisiona. Că va demisiona el sau că Șucu îl va forța să plece nu se știe încă. Însă s-a petrecut o premieră pentru Șumi. Pentru prima oară a criticat jucătorii, el fiind cunoscut ca un fel de lider de sindicat din vestiar. Le-a ținut mereu partea în fața patronilor peste tot pe unde a antrenat, fie că a fost Turcia sau România. Acum însă a întors foaia și după cum s-a exprimat după meciul de la Botoșani s-a ajuns la o stare gen „ori eu, ori jucătorii”. „Am fost foarte calm când am vorbit cu jucătorii. Ce o să se întâmple după asta? O să aflați zilele următoare”, a declarat el.
Însă „zilele următoare”, au fost doar una. Ședința a fost luni și a fost scurtă. Decizia: lui Șumudică i s-a dat și mai multă mână liberă la echipă. „Important este să ne calmăm toți, iar Șumudică să-și facă bine treaba. Ar fi o prostie să plece acum”, a declarat, luni, Viorel Moldovan.