Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ambii au crescut în academii serioase și chiar au fost promovați timpuriu la prima echipă. Însă ambii au fost siguri că talentul e suficient pentru a cuceri lumea... dar, din păcate, ambii sunt în derivă mentală: o prăpastie între ceea ce sunt cu adevărat și ceea ce cred ei, în mintea lor, că sunt.
Baiaram și Munteanu au fost deja puși în vitrină, vânduți mediatic drept „noul val” care va ridica Liga 1. În realitate, ei riscă să devină exact opusul: dovada că nerăbdarea fără muncă e doar fum.
Când talentul e mai mare decât seriozitatea și disciplina
Louis Munteanu a fost considerat, încă de la debutul său la Viitorul, o versiune modernă a lui Adrian Mutu: dribling, fantezie, tupeu, viteză în execuție. A urmat transferul la Fiorentina, semn că italienii au văzut în el un diamant. Numai că, odată plecat din confortul fotbalului românesc, Louis a descoperit că acolo nu ajunge să fii „băiat bun și talentat”. La Florența, antrenorii așteptau disciplină, efort și seriozitate. Nu selfie-uri din vestiar și mimică de vedetă pentru Instagram. În consecință, Fiorentina l-a vândut. Ieftin. Dacă ne uităm la ce jucători a vândut Fiorentina în ultimii ani, putem spune că Louis Munteanu a fost vândut la solduri. De exemplu, Dušan Vlahović a fost transferat la Juventus pentru 85 de milioane de euro, la aceeași vârstă pe care o avea și Louis Munteanu când a plecat de la Florența la Cluj pentru doar 2,3 milioane de euro.
Revenirea la CFR Cluj trebuia să fie o relansare, dar a devenit o continuare a aceleiași povești: driblinguri frumoase fără finalitate, momente excelente urmate de mari perioade de absență. Când nu e titular, reacționează teatral. Când e titular, pare plictisit. Munteanu joacă doar pentru aplauzele tribunei, nu pentru echipă. E genul de fotbalist care se enervează că nu i se pasează suficient, nu că echipa a pierdut. Iar greșeala clubului care l-a evaluat la 17 milioane de euro l-a făcut să se creadă deja la Man. City, Liverpool, Bayern sau PSG.
La fel este și cu Baiaram. Craiova îl așteaptă de ani buni să devină liderul ofensiv promis. Are viteză, are șut, are execuție. Dar are și o atitudine de vedetă pop. Când îi iese, devine incontrolabil de bun. Când nu-i iese, gesticulează, se plimbă nervos, lovește aerul cu pumnii. Pare că joacă doar dacă astrele i se aliniază perfect. În rest... mofturi, scene, puseuri de nervi.
În fotbalul modern nu mai e loc de capricii
În marile campionate, fotbaliștii cu atitudine de „moftangii” sunt repede marginalizați. Talentul e doar o condiție de bază; restul e muncă, disciplină și caracter. Degeaba ai viteză și control, dacă nu ai răbdare să înveți, să asculți, să crești.
În România însă, încă se fac compromisuri. Încă li se găsesc scuze: „e tânără speranță”, „are personalitate”, „așa sunt jucătorii de atac”. Dar până când? De câte ori s-au iertat asemenea derapaje? De la Gabi Torje, Mihăiță Pleșan și Mihai Costea, până la Florinel Coman, lista celor care au avut „totul” și s-au plafonat e lungă. Fiecare generație pare să repete trist aceleași greșeli.
Moftul, ca stil de viață
Când vezi reacțiile lor la schimbări de antrenor, la înlocuiri sau la critici, realizezi că problema nu e la picioare, ci la cap. Louis Munteanu s-a arătat vizibil deranjat că nu a fost titular cu Dinamo, culminând cu meciul de sâmbătă, CFR - Farul 0-2, când a figurat pe foaie ca „jucător inactiv”. Nu accidentat, nu suspendat, ci „inactiv”. La 23 de ani!
La rândul lui, Ștefan Baiaram a aruncat priviri tăioase spre margine când a fost scos la pauză într-un meci pierdut, fix acum un an, cu Farul. Nepedepsit, de atunci „și-a luat nasul la purtare”. Dacă mai adăugăm și scenele incredibile dinaintea meciului Craiovei cu armenii de la Noah în Conference League... Mirel Rădoi i-a dat o lecție trimițându-l în tribună, poate va învăța ceva din ea.
Fotbalul românesc e plin de astfel de „victime” ale propriei imagini. Jucători tineri, ca Munteanu sau Baiaram, care cred că dacă le ies câteva driblinguri virale pe TikTok, sunt deja Messi sau Yamal. În loc să asculte de antrenor, ei ascultă de like-uri. În loc să repete o centrare, ei se așază frumos pentru poză. Totuși, talentul există. Nu poate fi negat. De exemplu, Louis Munteanu are, când e-n chef, o accelerare și un control care pot decide meciuri. Tot așa, Baiaram, când este în chef de joc, „rupe” fundașii pe banda stângă. Dar ce folos, dacă aceste momente apar o dată la trei etape?
Lecția pe care n-au învățat-o încă
La un moment dat, realitatea vine peste tine. Nu mai e vorba de marketing, ci de cifre: goluri, pase decisive, minute jucate. Drăgușin n-a avut nici pe departe aura lor mediatică, dar a muncit în tăcere și a ajuns titular în Serie A, apoi la Tottenham pe o sumă de transfer uriașă. La fel Moruțan. După ce a gustat amarul eșecului la Galatasaray, a învățat lecția și s-a maturizat. Și nu-mi aduc aminte ca Drăgușin sau Moruțan să fi avut conflicte cu antrenorii. Ei sunt exemplele care ar trebui să-i inspire pe Munteanu și Baiaram, nu petrecerile de lux ale lui Neymar.
Munteanu și Baiaram trebuie să accepte că fotbalul nu e despre ce ar putea fi, ci despre ce ești azi, despre ce faci efectiv pe teren, nu ce crezi că meriți. Iar România a avut de-a lungul timpului destule „sclipiri ratate”. Până când vor confirma, dacă vor confirma, rămân doar două talente fragile. Doi jucători care, în loc să devină lideri ai generației lor, par încă blocați în adolescența fotbalistică dominată de TikTok și Instagram, cu poze din vacanțe exotice și mașini scumpe. Și e păcat, pentru că la cât talent au, ar fi trebuit să discutăm despre transferurile lor în campionate tari, nu despre expresiile lor de nemulțumire la schimbare. Dacă vor continua așa, vor pierde și contactul cu echipa națională, rămasă singura rampă de lansare către fotbalul mare, unde și Munteanu, și Baiaram, visează să ajungă.
Răbdarea lui Mircea Lucescu
Nu știu cât credit i-ar putea acorda Mircea Lucescu lui Baiaram în meciurile decisive cu Bosnia și San Marino, dacă-i mai vede „mutrele de nemulțumire”. „Il Luce” n-a mai contat la echipa națională pe Mitriță pentru aceleași mofturi. Care Mitriță făcea grimase ironice de pe vremea lui Edi Iordănescu. Dacă Munteanu și Baiaram „au băut apă după Mitriță” și i-au copiat comportamentul, ar fi bine să schimbe paharul și să nu-i urmeze exemplul. Timpul trece și ei pierd vremea cu mofturi extrasportive. Bașca, Mircea Lucescu are alternative și nu are de ce să plângă după cei doi. Bîrligea și Drăguș au dovedit mai multă implicare și disciplină ca Louis Munteanu, iar revenirea lui Mihăilă este o soluție concretă, care a confirmat. În timp ce Baiaram…
Cât să-i mai așteptăm?
Louis Munteanu va împlini, în luna mai, 24 de ani. Baiaram va împlini, în decembrie, 23 de ani. Mai sunt ei „tinere talente”? Cu ce mari explozii fotbalistice ne-ar putea impresiona, dacă vor continua să fie aroganți și superficiali? Nu știu dacă Cubarsi, Gavi, Pedri sau Fermin Lopez sunt mai talentați ca Munteanu sau Baiaram, însă sunt cu siguranță infinit mai serioși, mai disciplinați și mai muncitori. Și tot confirmă asta de mai bine de 3 ani, de când erau mult mai puștani ca Munteanu sau Baiaram. La ei, termenul de „tânără speranță” a fost înlocuit de mult, de la 17-18 ani, cu „certitudine”. Pentru că sunt serioși, disciplinați și muncitori.
Citește pe Antena3.ro
