x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Tamaş, a doua achiziţie a iernii roş-albastre

Tamaş, a doua achiziţie a iernii roş-albastre

de Mihai Igirosanu    |    15 Ian 2015   •   21:27
Tamaş, a doua achiziţie a iernii roş-albastre

Ceea ce părea zilele trecute doar un zvon interesant, transferul ex-dinamovistului Gabriel Tamaş la Steaua, trebuia să se concretizeze până aseară. Jucătorul a trecut ieri dimineaţă vizita medicală susţinută la Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi urma să semneze contractul cu echipa campioană a ultimelor două sezoane din Liga 1 şI liderul la zi al turului. “Am venit să semneze cu Steaua!”, ar fi declarat Gabriel Tamaş imediat după ce a ajuns la sediul grupării din Ghencea. Înainte ca jucătorul să ajungă la club, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală s-a arătat destul de sigur că internaţionalul va semna cu roş-albaştrii: “Probabil că Tamaş va fi la Steaua. Sunt şanse să semnăm cu el. Este consacrat ca un jucător foarte bun. Are 5 ani de Anglia. Sper ca integrarea lui la Steaua să fie foarte bună. Eu sper ca Gabi să nu aibă probleme cu suporterii, mai ales că el e un caracter paşnic. Nu cred că e un tip care să intre în conflict cu oamenii”, a declarat Argăseală la televiziunea sportro. Din punct de vedere al contractului, conform unor informaţii, Steaua îi propune jucătorului de 31 de ani un contract de 25.000 de euro pe lună, sumă la care se adaugă 150.000 de euro la semnătură. Potrivit impresarului Florin Manea transferul este decis în proporţie de 99 la sută, iar oferta Stelei este una “de nivelul lui Doncaster Rovers, o echipă medie din Championship (n.r.- a doua divizie din Anglia)”. “Pentru Gabi, din punct de vedere al salariului acesta poate fi un pas înapoi, însă pentru carieră acest transfer reprezintă doi paşi în faţă”, a spus Manea. Tamaş a fost dorit şI de Dinamo, dar un oficial al “câinilor” a dezvăluit că jucătorul i-a lăsat cu ochii în soare: “A venit, a discutat cu noi, ne-am pus de acord, patronul era şi el de acord să-i dea tot ce a cerut. Era într-adevăr mai puţin ca la Steaua, dar dacă îşi făcea treaba bine şi erau rezultate, putea ajunge să ia chiar mai mult decât i se oferea din Ghencea. A rămas să ne vedem azi, la 10, să facă vizita medicală şi să semnăm, dar nu a mai dat nici un semn de viaţă”. 


×
Subiecte în articol: gabriel tamas