x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Tribunalul Elveţian menţine decizia TAS: Mutu, dator 17 milioane de euro la Chelsea

Tribunalul Elveţian menţine decizia TAS: Mutu, dator 17 milioane de euro la Chelsea

14 Iun 2010   •   00:00
Tribunalul Elveţian menţine decizia TAS: Mutu, dator 17 milioane de euro la Chelsea
Sursa foto: /AFP

Tribunalul Federal al Elveţiei a anunţat, luni, că menţine decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea Londra, informează site-ul fiorentina.it. De asemenea, într-un comunicat oficial, Tribunalul Federal Elveţian a anunţat că a respins ca nefondat recursul fotbalistului Adrian Mutu.

"Nu ştiu ce a decis Tribunalul Federal Elveţian, dacă a decis sau când a decis. Vom urma alte căi de atac, pentru că sigur mai sunt", a declarat, pentru agenţia Mediafax, impresarul jucătorului, Victor Becali.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care hotărâse, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de peste 17 milioane de euro.

La 14 septembrie 2009, internaţionalul român Adrian Mutu a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian recursul la decizia TAS, cu ajutorul fraţilor Victor şi Ioan Becali. La 21 octombrie, Tribunalul Federal al Elveţiei decisese suspendarea temporară a deciziei TAS.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nici o compensaţie.

Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport