x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern UEFA a deschis o procedură disciplinară după incidentele de la meciul România - Ungaria

UEFA a deschis o procedură disciplinară după incidentele de la meciul România - Ungaria

15 Oct 2014   •   17:18
UEFA a deschis o procedură disciplinară după incidentele de la meciul România - Ungaria

UEFA a anunţat miercuri că a deschis o procedură disciplinară după incidentele care au avut loc la meciul România - Ungaria (1-1), disputat pe 11 octombrie pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile EURO 2016.

La această partidă au avut loc incidente între suporteri, iar fanii maghiari s-au făcut vinovaţi şi de comportament rasist.

UEFA a reţinut în cazul României: "incidente între suporteri (articolul 16 (2) (h) din Regulamentul Disciplinar al UEFA); aprinderea/aruncarea de torţe şi petarde (articolul 16 (2) (b) & (c) ); folosirea de lasere (articolul 6 (2) (d)); conduită inadecvată a echipei (cel puţin cinci cartonaşe galbene) (articolul 15 (4)".

În cazul Ungariei, forul fotbalistic european a reţinut: "comportament rasist (articolul 14 din Regulamentul Disciplinar al UEFA); incidente între suporteri (articolul 16 (2) (h); aprinderea de torţe (articolul 16 (2) (c)); conduită inadecvată a echipei (cel puţin cinci cartonaşe galbene) (articolul 15 (4)".

Cazul va fi analizat de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA pe 23 octombrie.

Următorul meci al României în preliminarii va fi la Bucureşti, cu Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie, iar tricolorii riscă să îl joace fără spectatori. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: romania ungaria uefa