x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victorie MARE pentru Universitatea Craiova. Cursa pentru titlu continuă

Victorie MARE pentru Universitatea Craiova. Cursa pentru titlu continuă

12 Iul 2020   •   23:06
Victorie MARE pentru Universitatea Craiova. Cursa pentru titlu continuă
Sursa foto: Hepta

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 și face un pas uriaș în lupta pentru titlu. Cicâldău şi Dan Nistor au marcat golurile oltenilor din lovitură de la 11 metri. Iulian Cristea a marcat pentru formaţia lui Vintilă.

După acest rezultat, Craiova s-a distanțat, cel puțin pentru moment, la patru puncte de campioana CFR Cluj, care va juca luni o partida contra celor de la Gaz Metan

Cicâldău: I-am bătut chiar atunci când trebuia

"După foarte multe înfrângeri împotriva lor am reuşit să-i batem, dar i-am bătut chiar atunci când trebuia. Mai avem 3 meciuri, 3 finale, fiecare meci va fi mai greu decât altul, ne aşteaptă o deplasare foarte grea la Botoşani şi de mâine trebuie să ne gândim la acel meci.

Era clar că eram două echipe cu jucători foarte buni, atât individual, cât şi colectiv, echipe foarte bune, în seara asta a făcut diferenţa atitudinea fiecărei echipe.

Va fi din ce în ce mai greu următorul meci la Botoşani, de mâine trebuie să uităm acest meci pentru că dacă pierdem următorul meci, nu o să realizăm nimic", a declarat Alexandru Cicâldău, la finalul meciului.

 

Florin Tănase: „Ne rămâne Cupa, sperăm să câştigăm şi am şterge cu buretele multe din anul acesta"

"Din nou nu am reuşit să obţinem punct din păcate, pentru că am făcut un joc bun, după părerea mea, dar dacă nu înscrii multe goluri şi primeşti goluri din două penalty-uri e greu să iei puncte. (n.r. - Două penalty-uri corect acordate pentru cei de la Universitatea?) Primul da, din ce am văzut, al doilea nu ştiu ce să zic. Vlad a zis că a dat în minge, o să mă uit şi eu pe reluări. Am înţeles că am avut şi noi penalty sau penalty-uri, nu ni s-au dat. Una peste alta, nu trebuie să acuzăm arbitrajul pentru că nu este primul meci în care nu luăm puncte.

Nu ştiu ce să spun, suntem într-o situaţie foarte grea, sperăm ca de la anul să nu mai fim în aceeaşi situaţie. Din păcate pentru noi, în ultimul timp nu mai impunem respect, nu le mai e frică adversarilor de noi.

O să vedem ce o să facem, o să o scoatem noi la capăt, ne rămâne Cupa, sperăm să câştigăm şi am şterge cu buretele multe din anul acesta", a declarat Florin Tănase, la finalul meciului.

 

×