Hulit de conducerea lui Dinamo pentru randamentul slab şi înjurat nonstop de suporteri indiferent de realizările sale din teren, Ianis Zicu nu a făcut nici un secret din faptul că nu mai doreşte să continue în Ştefan cel Mare. Iar când aproape că îşi pierduse orice speranţă că va prinde un alt angajament, mijlocaşului în vârstă de 26 de ani i s-a împlinit visul! Ianis Zicu nu a ajuns însă la Rapid, la schimb cu Ştefan Grigorie, aşa cum s-a tot vehiculat în ultima vreme, ci la FC Timişoara! "Este o înţelegere între Dinamo şi Timişoara financiar avantajoasă pentru ambele cluburi.
Zicu este un fotbalist de real talent şi nu cred că se pune problema să ne convingă, pentru că orice echipă din România şi l-ar dori în lot. Este un fotbalist care a fost la Internazionale Milano şi care a cochetat cu echipa naţională. Timişoara îl vrea de trei ani şi iată că încet-încet aducem jucătorii pe care ni-i dorim", a declarat ieri managerul sportiv al bănăţenilor, Daniel Stancu. Tot ieri, timişorenii l-au mai achiziţionat şi pe Hristu Chiacu, jucător care în returul stagiunii trecute a fost împrumutat de Dinamo la gruparea "viola". În schimb, Ovidiu Burcă nu a mai semnat cu FC Timişoara. "Eu mi l-am dorit mult pe Burcă, el a fost la Timişoara, dar apoi ne-am văzut la Bucureşti şi nu am ajuns la o înţelegere", a mai afirmat Stanciu.
Ţinta Moraes
După ce l-au luat pe Zicu, jucător aflat multă vreme şi pe lista de achiziţii a Rapidului, timişorenii vor să mai transfere încă un fotbalist curtat asiduu de giuleşteni în această vară. Este vorba despre atacantul brazilian al Gloriei Bistriţa, Junior Moraes. "Dacă domnul Marian Iancu va găsi resursele să-l aducem şi pe Moraes, atunci eu zic că avem o echipă mai bună decât în anii trecuţi. Am o promisiune că dacă ne calificăm în grupele Europa League, vom face o ofertă pentru Moraes", a declarat managerul sportiv al "alb-violeţilor", Daniel Stanciu. În turul III preliminar al Europa League, FC Timişoara va întâlni formaţia finlandeză MyPa. Preşedintele de onoare al Bistriţei, Jean Pădureanu, vrea pe Moraes cel puţin un milion de euro plus TVA, în condiţiile în care clauza de reziliere a contractului sud-americanului este de două milioane de euro.