x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ziua petroliștilor! Petrolul Ploiești aniversează astăzi 100 de ani de la înființare

Ziua petroliștilor! Petrolul Ploiești aniversează astăzi 100 de ani de la înființare

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2024   •   09:22
Ziua petroliștilor! Petrolul Ploiești aniversează astăzi 100 de ani de la înființare
Sursa foto: FC Petrolul Ploiesti

Sâmbătă, Petrolul Ploiești sărbătorește centenarul printr-o serie de manifestări, care vor culmina cu un meci de gală contra echipei Vitesse Arnhem.

„12 octombrie este ziua în care sărbătorim 100 de ani de Petrolul Ploiești. De la ora 12.00 pe străzile din jurul stadionului vom avea parte de streetfood, muzică și o serie de activități”, au anunțat reprezentanții clubului pe pagina de Facebook.

Celebrarea centenarului coincide cu ziua în care se aniversează 58 de ani de la cel mai mare succes din istoria clubului, victoria cu Liverpool.

„12 octombrie 1966 rămâne o dată scrisă cu litere de aur în istoria clubului Petrolul. Din postura de campioană a României, echipa ploieşteană reuşea să o învingă, pe stadionul (denumit atunci), cu 3-1, pe Liverpool, campioana campioanei mondiale de la acea dată, Anglia”, mai spun reprezentanții clubului.

Sâmbătă, de la ora 17.00 se vor deschide porțile arenei „Ilie Oană”, iar la 18.20 vor lua startul evenimentele dinaintea meciului de gală cu gruparea olandeză Vitesse Arnhem.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Petrolul Ploiești centenar