x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Am rezistat în fața nemților, dar nu e suficient. România U21 nu merge la turneul final al Campionatului European de tineret

Am rezistat în fața nemților, dar nu e suficient. România U21 nu merge la turneul final al Campionatului European de tineret

30 Mar 2021   •   20:59
Am rezistat în fața nemților, dar nu e suficient. România U21 nu merge la turneul final al Campionatului European de tineret
Sursa foto: Hepta

La un gol distanță de calificare, „tricolorii” lui Mutu au fost eliminați dramatic de la Euro, după ce au remizat cu Germania U21, 0-0, în ultimul meci al grupelor Campionatului European de tineret. Eliminarea noastră a venit în urma victoriei zdrobitoare obținute de Olanda, care a spulberat în ultimul meci reprezentativa Ungariei, cu scorul de 6-1. În urma acestui rezultat, România a terminat grupa în urma Olandei și a Germaniei, cu același număr de puncte, 5, dar cu un golavera inferior. Ungaria, țara gazdă a confruntărilor din grupă, a terminat pe locul patru, cu 0 puncte

 

Echipele de start:

GERMANIA U21: Dahmen - Vagnoman, Pieper, Schlotterbeck, Raum - Dorsch, Baku, Maier - Nmecha, Klimowicz, Berisha

REZERVE: Schubert, Grill - Moukoko, Burkardt, Ozcan, Ambrosius, Jakobs, Thiaw, Stach, Kruger, Letisch, Janelt

SELECȚIONER: Stefan Kuntz

ROMÂNIA U21: Vlad - Vlădoiu, Ciobotariu, Pașcanu, Haruț - Itu, Dulca, Oaidă - Olaru, Ad. Petre, Mățan

REZERVE: Aioani, Eșanu - Boboc, Opruț, Drăgușin, Cîmpanu, Moruțan, Ciobanu, Chindriș, Oct. Popescu

SELECŢIONER: Adrian Mutu

×
Subiecte în articol: românia u21