x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Arbitrul partidei Argentina – Brazilia, suspendat pe termen nelimitat

Arbitrul partidei Argentina – Brazilia, suspendat pe termen nelimitat

18 Noi 2021   •   10:00
Arbitrul partidei Argentina – Brazilia, suspendat pe termen nelimitat

Arbitrul meciului Argentina - Brazilia a fost suspendat, după ce a omis să penalizeze o lovitură evidentă de antebraț a lui Otamendi asupra lui Raphina, în ciuda faptului că gestul a fost analizat cu ajutorul sistemului VAR.

Arbitrul Andres Cunha a ales să nu-l penalizeze pe Nicolas Otamendi, asistentul VAR nereușind să-i modifice eroarea, acesta sugerând că intensitatea loviturii a justificat doar un cartonaș galben

Conmebol a dat interdicții pe termen nelimitat, atât arbitrului, cât și asistentului său video pentru că nu au observat lovitura violentă cu antebrațul a lui Nicolas Otamendi.

Argentina și Braziia au remizat marți seară, la San Juan, scor 0-0, rezultat care a asigurat locul Argentinei la Cupa Mondială din iarna viitoare.

Dar, în ciuda unui meci fără prea multe faze de poartă, a fost un meci presărat cu controverse, mai ales cea a deciziei de a nu-l elimina pe Otamendi, după ce acesta l-a lovit clar pe Raphinha cu brațul în față.

Arbitrul Andres Cunha a ratat complet faza, iar această eroare a fost agravată de asistenul VAR Esteban Ostojich, care a declarat că nu a fost decât o infracțiune de cartonaș galben.

În imaginile difuzate de Conmebol, Ostojich poate fi auzit spunându-i lui Cunha că infracțiunea a fost doar un galben din cauza "intensității medii a loviturii".

Vedeta lui Leeds United, Raphinha, a căzut jos însângerat, după ce a fost lovit, iar selecționerul brazilian Tite a catalogat greșeala drept "pur și simplu imposibilă", în conferința de presă de după meci.

„Îmi voi da jos masca pentru a vorbi", a declarat Tite pentru Globo Esporte . "Și voi spune ceea ce am spus în vestiar despre arbitraj.

Și îmi voi asuma. Cunha este un arbitru extraordinar, calitatea tehnică și percepția lui sunt foarte ridicate, un aspect disciplinar foarte ridicat, dar arbitrajul necesită o echipă de lucru. Cine este în camera VAR?

Este pur și simplu imposibil, repet, este pur și simplu imposibil să nu vezi cotul lui Otamendi la Raphinha".

Federația braziliană de fotbal (CFB) confirmase deja că va încerca să ia măsuri împotriva lui Cunha, cerând ca acesta să nu mai oficieze la meciurile din Brazilia.

Cu toate acestea, forul de conducere al fotbalului sud-american a dictat propriile sancțiuni, confirmând că atât Cunha, cât și Ostojich vor primi o interdicție pe termen nelimitat.

Într-un comunicat publicat miercuri se arată:" Conmebol consideră că a existat "un comportament violent al jucătorului Nicolás Hernán Gonzalo Otamendi (ARG), împotriva unui adversar, punându-i în pericol integritatea fizică prin folosirea brațului peste față.

"Având în vedere acest lucru, Comisia de Arbitri Conmebol i-a suspendat pe arbitrii Andrés Cunha și Esteban Ostojich pe o perioadă nedeterminată în exercitarea funcțiilor lor în competițiile organizate de Conmebol. Arbitrii au fost deja notificați."

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fotbal