x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Arsenal vrea să scape de Ozil și de salariul său de 400.000 de euro pe săptămână

Arsenal vrea să scape de Ozil și de salariul său de 400.000 de euro pe săptămână

09 Dec 2018   •   12:50
Arsenal vrea să scape de Ozil și de salariul său de 400.000 de euro pe săptămână

Arsenal vrea să îl dea pe Mesut Ozil pentru 28 de milioane de euro în ianuare. Inter Milan îl dorește pe jucătorul german care nu reușește să își găsească locul în echipa lui Unai Emery, conform The Sun.

Răbdarea tunarilor este aproape epuizată, ei dorind să-l vândă pe Ozil și să scape de salariul său de 400.000 de euro pe săptămână.

Reprezentanții lui Ozil, incluzându-l pe fratele său, Multu, se vor duce în Italia pentru a încerca un acrod cu inter.

Ei speră că liderii Serie A, Juventus, ar putea fi interesați – dar transferul nu e prea probabil în ianuare.

Ozil, în vârstă de 30 de ani, a fost printre starurile care au petrecut sălbatic cu vodcă și șampanie în Londra.

×
Subiecte în articol: ozil inter milan arsenal