Internaţionalul spaniol Diego Costa, atacantul echipei de fotbal Atletico Madrid, suferă de hernie de disc cervical şi ar putea lipsi de pe gazon aproximativ trei luni, în cazul în care va fi operat, a anunţat clubul din capitala Spaniei.
Costa va fi consultat, în următoarele zile, de specialişti în neurochirurgie, pentru a se stabili tratamentul definitiv, a precizat Atletico într-un comunicat.
În acest moment, cea mai posibilă opţiune o reprezintă intervenţia chirugicală, caz în care fotbalistul de origine braziliană va fi indisponibil pentru o perioadă de trei luni.
În vârstă de 31 ani, Diego Costa a evoluat în 14 meciuri pentru Atletico Madrid de la debutul acestui sezon, marcând 2 goluri.
Citește pe Antena3.ro