x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Atacantul portughez Joao Felix nu resimte nicio presiune după transferul în La Liga

Atacantul portughez Joao Felix nu resimte nicio presiune după transferul în La Liga

25 Dec 2019   •   22:30
Atacantul portughez Joao Felix nu resimte nicio presiune după transferul în La Liga

Atacantul portughez Joao Felix, care a semnat cu Atletico Madrid pentru 126 de milioane de euro vara trecută venind de la Benfica Lisabona, a afirmat că nu resimte nicio presiune de când a sosit la gruparea din capitala Spaniei.

''Mi-am spus: la naiba, am costat 126 milioane euro. Am înţeles că în jurul meu există aşteptări mari, dar nu am văzut niciodată asta ca un lucru rău. Întotdeauna m-am adaptat foarte bine, am fost calm, am avut sprijinul familiei şi al prietenilor mei, pe lângă cel al coechipierilor de la Atletico. Cele 126 de milioane nu au cântărit niciodată, nu au fost o presiune asupra mea. Când mă antrenez sau joc mă interesează doar fotbalul şi fac ceea ce îmi place cel mai mult. Vreau să fiu profesionist şi un jucător important. Pasiunea mea este cheia pentru a fi fericit şi a avea performanţe excelente'', a spus Joao Felix într-un interviu pentru cotidianul sportiv portughez ''A Bola''.

Joao Felix a fost desemnat câştigătorul trofeului Golden Boy pe anul 2019, acordat de ziarul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist sub 21 de ani care evoluează într-un campionat din Europa, informează EFE.

Joao Felix, în vârstă de 20 ani, a fost achiziţionat în vară de Atletico Madrid de la formaţia Benfica Lisabona, în schimbul sumei de 126 milioane euro, devenind cel mai scump tânăr jucător din fotbalul mondial, după francezul Kylian Mbappe (PSG).

El a fost ales câştigător al trofeului Golden Boy 2019 de către un juriu compus din 40 de jurnalişti de la principalele organisme media italiene şi internaţionale.

Internaţionalul portughez a marcat 20 de goluri pentru Benfica în sezonul trecut şi a devenit câştigător al Ligii Naţiunilor cu naţionala ţării sale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: joao felix atletico madrid