Zece suporteri ai echipelor Dinamo şi Hajduk Split au fost reţinuţi, joi seară, după ce au participat la o bătaie în zona magazinului Unirea.
Într-o intervenţie telefonică la Fanatik Show, pe Digisport, purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a dezvăluit că în altercaţie au fost implicaţi atît suporteri croaţi, cît şi fani dinamovişti şi stelişti!"În urmă cu câteva minute, aproximativ 50 de suporteri ai formaţiilor Dinamo şi Hajduk Split s-au întâlnit în zona magazinului Unirea, unde a avut loc un conflict în urma căruia un suporter croat a fost lovit la cap, acesta fiind condus apoi la spital.
Jandarmii au intervenit pentru a-i despărţi şi zece persoane au fost reţinte şi au fost duse la Secţia 10 de poliţie. E un procedeu importat din fotbalul englez, fair-fight, când membri ai celor două galerii se întâlnesc înaintea meciului în număr egal şi se iau bătaie", a declarat Militaru, care nu a putut preciza câţi dinamovişti şi câţi croaţi au fost reţinuţi.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, peste 150 de fani ai echipei Hajduk Split au sosit în Capitală, pentru a asista la meciul cu Dinamo din turul trei preliminar la Ligii Europa, deşi nu au voie, în urma unei decizii a UEFA, să pătrundă pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare ca galerie organizată sau purtând însemne ale grupării croate.