Selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, este supărat că primul meci oficial al echipei sale, în preliminariile pentru Euro 2012, va avea loc abia la 25 martie. „Este o perioadă foarte lungă de pauză, dar asta din cauza incoerenţei calendarului internaţional. O nebunie totală. Am avut o perioadă intensă în toamnă, iar apoi trei luni de pauză. Următorul meci oficial este abia la 25 martie.
Am vorbit şi cu alţi selecţioneri pe tema asta, toţi au aceeaşi părere. Cluburile sunt foarte importante, dar la fel 0şi echipele naţionale. Nu trebuie să conteze doar Liga Campionilor”, a spus Blanc. În ultimul amical din toamnă, Franţa a învins cu 2-1 Anglia, într-un joc disputat chiar pe Wembley. Primul meci al „cocoşilor” în 2011 este amicalul cu Brazilia, care va avea loc la 9 februarie, la Saint-Denis, iar primul joc oficial va avea loc la 25 martie, cu Luxemburg, în preliminariile Euro 2012. Franţa este adversara României în grupa D a calificărilor pentru turneul din Polonia şi Ucraina. În primul meci, desfăşurat în toamna anului trecut, „cocoşii” au câştigat cu 2-0 pe Stade de France, returul urmând să se joace la 6 septembrie 2011.