x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clujenii, pentru prima oară favoriți în deplasare

Clujenii, pentru prima oară favoriți în deplasare

de Adi Munteanu    |    24 Oct 2019   •   11:13
Clujenii, pentru prima oară favoriți în deplasare

Fără golgheterul George Țucudean, retras până la sfârșitul anului din fotbal, echipa antrenată de Dan Petrescu are de disputat un meci important diseară, de la ora 22.00, împotriva echipei franceze Rennes. Un rezultat bun (egal sau victorie), coroborat cu victorii în restul meciurilor  de pe teren propriu, ar asigura CFR-ului un loc în primăvara europeană. Calculul hârtiei dă echipa noastră favorită, având în vedere parcursul bun din campionat, cu prima șansă la titlu. În ceea ce privește echipa franceză, aceasta a terminat campionatul trecut pe locul 10, iar în edița aceasta se află în a doua jumătate a clasamentului, locul 12, cu 12 puncte, iar ultima victorie în Ligue 1 datează din 25 august, 2-0 în deplasare la Strasbourg. A fost al treilea succes din trei etape, însă de atunci a mai făcut doar 3 egaluri.

 

În lipsa lui George Țucudean, principala „gură de foc” a CFR-ului va fi Billel Omrani, care a promis „un gol sau dacă nu iese asta, măcar o pasă de gol”. Pe lângă el, Dan Petrescu se bazează și pe veteranii Deac și Culio. De partea cealaltă, antrenorul Julien Stéphan, 39 de ani, aflat într-o mare criză de efectiv, este nevoit să aibă doi fotbaliști de 16 ani în formula de start: mijlocașul defensiv Eduardo Camavinga, 16 ani și 11 luni, are cea mai mare cotă de piață din lotul lui Rennes, potrivit transfermarkt.de: 20 de milioane de euro, și pe portarul Pépé Bonet, 16 ani și 10 luni.

În aceste condiții, CFR Cluj ar avea prima șansă, fiind echipa mai experimentată. Cel mai probabil, Dan Petrescu va folosi următoarea echipă de start: Arlauskis - Camora, Boli, Burcă, Peteleu - Păun, Djokovici, Bordeianu, Golofca - Deac, Omrani.

 

Stadionul va fi plin, ca la Grasgow, suporterii îi vor încuraja puternic pe cei de la Rennes. Eu sper însă să repetăm minunea de la Glasgow din preliminarii.

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

×