Atacantul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, a declarat pentru site-ul clubului că revenirea sa pe Old Trafford nu este o vacanță și că speră să își demonstreze din nou valoarea prin performanțe consistente în următorii trei-patru ani.
Portughezul în vârstă de 36 de ani a petrecut șase sezoane la United, între 2003-09, câștigând opt trofee importante, și s-a întors de la Juventus, luna trecută, semnând un contract pe doi ani.
După ce a primit din nou faimosul tricou cu numărul 7 al clubului din Premier League, Ronaldo speră să atingă culmile pe care le-a atins în prima sa perioadă la club.
"Acesta este motivul pentru care mă aflu aici", a declarat Ronaldo într-un interviu postat joi pe site-ul lui United. "Nu sunt aici pentru o vacanță... Înainte a fost bine, am câștigat trofee importante și am mai purtat tricoul cu mulți ani în urmă. Dar sunt aici pentru a câștiga din nou. Sunt capabil, eu și colegii mei de echipă. Sunt pregătit. Este o șansă bună pentru mine, pentru suporteri, pentru club, să facem un pas înainte.
Ronaldo, care a marcat 118 goluri pentru United, ar putea debuta a doua oară pentru club, sâmbătă, pe Old Trafford, în meciul cu Newcastle United, din Premier League.
(sursa: Mediafax)