x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Culio: "Cel mai bun prieten la Galatasaray este Zapata"

Culio: "Cel mai bun prieten la Galatasaray este Zapata"

11 Feb 2011   •   12:22
Culio: "Cel mai bun prieten la Galatasaray este Zapata"
151342-.jpg

Culio a părăsit România, dar nu a uitat Liga 1. Într-un interviu acordat pentru postul de televiziune al lui Galatasaray, argentinianul i-a mulţumit lui CFR Cluj pentru că l-a lansat în fotbalul mare şi spune că prietenul său cel mai bun la Istanbul este fostul stelist Robinson Zapata.

"Înţeleg interesul suporterilor clujeni pentru mine, deoarece am jucat trei ani şi jumătate la Cluj şi în această perioadă am câştigat şapte trofee. Este normal să mă iubească. Mi-au lăsat o impresie foarte bună. Echipa CFR Cluj este foarte importantă pentru mine. Vreau să le mulţumesc celor de la CFR Cluj pentru că mi-au oferit ocazia de a deveni cunoscut. Am învins AS Roma în Italia, am jucat cu Chelsea, cu Bayern Munchen... Aceste meciuri mi-au dat şi încredere şi experienţă, de aceea vreau să mulţumesc din nou clubului CFR Cluj. Acum sunt la Galatasaray şi sunt foarte fericit. Am deschis o nouă pagină", a spus Culio.

"Dacă ar fi să spun cine este cel mai bun prieten al meu din echipă, acesta este Zapata. Îl cunosc de mult timp şi de aceea mă simt cel mai apropiat de el şi vorbesc cel mai mult cu el. Consider că Zapata este un portar foarte important şi bun. Are şi experienţă internaţională. Cred că va aduce multe la echipă prin experienţa sa. Am fost adversari în România, i-am dat multe goluri, dar în general consider că ne va fi de mare ajutor", a adăugat fotbalistul argentinian.

Fotbalistul a reafirmat că un factor important în decizia sa de a accepta oferta lui Galatasaray a fost antrenorul Gheorghe Hagi: "El a avut încredere în mine şi mi-a dat aceasăt şansă. După ce Hagi a venit la Galatasaray am avut şi eu şansa de a veni aici. După cum am mai spus, Hagi are o încredere mare în mine. Au încredere în mine şi restul stafului şi suporterii. Tot ce pot face eu este să încerc să nu dezamăgesc".

×