x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Dream-team pentru Tokyo

Dream-team pentru Tokyo

de Adi Munteanu    |    03 Ian 2020   •   11:00
Dream-team pentru Tokyo

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este participarea la Turneul Olimpic la Fotbal. Echipa României, calificată după 56 de ani la JO, merge la Tokyo chiar cu statut de favorită la o medalie.

 

Accederea în semifinalele Campionatului European U21 a asigurat întregului lot prezent la turneul din Italia un loc la Olimpiada de la Tokyo, însă regulamentul  permite ca lotul olimpic să mai cuprindă și patru jucători peste vârsta de 23 de ani. Astfel, antrenorul coordonator Mirel Rădoi va avea la dispoziție trei grupuri de jucători: cei care au participat la Euro 2019 (Florinel Coman, Ianis Hagi, Andrei Radu, Dennis Man), actualul lot U21 (Boboc, Rus, Moruțan, Oaidă) și câțiva fotbaliști cu experiență (Rădoi i-a nominalizat până acum pe Constantin Budescu,  Denis Alibec, Pintilii, Dan Nistor și Tamaș).

 

Budescu, liderul echipei olimpice

Pe hârtie am putea avea un adevărat dream-team, cu șanse reale la o medalie olimpică: Ionuț Radu - Radu Boboc, Tamaș, Pașcanu (Chindriș), Grigore (Oaidă) - Budescu, Ianis Hagi (Moruțan), Dennis Man (Dragoș Nedelcu), Florinel Coman - Alibec, Pușcaș. Acesta ar putea fi chiar lotul naționalei mari pentru viitoarele campanii ale selecționata României, pe care, din toamna trecută, o păstorește Rădoi.

 

Posibil adversar: Neymar

Până acum, calificate pentu JO de la Tokyo sunt România, Germania, Franța, Spania, Japonia, Brazilia, Argentina și Mexic. Celelalte echipe vor fi stabilite în luna februarie. Cele 24 de echipe vor fi împărțite în patru grupe de câte patru, iar pentru sferturile de finală se califică primele două clasate. Mai mult ca sigur, România va avea un adversar din America Latină și e foarte posibil un duel cu Neymar.

Brazilia, una din favorite, a anunțat prezența în lotul pentru Tokyo a lui Neymar, Franța l-a anunțat pe Mbappe,  iar Spania pe Isco.

×