x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Echipa lui Mara şi Iacob, retrogradată administrativ în Grecia.

Echipa lui Mara şi Iacob, retrogradată administrativ în Grecia.

02 Iun 2011   •   11:13
Echipa lui Mara şi Iacob, retrogradată administrativ în Grecia.

Federatia Greaca de Fotbal a anuntat, miercuri, ca a respins apelul gruparii Iraklis Salonic, retrogradata in a doua liga de Comisia de Disciplina a forului pentru "falsificarea unor documente contabile".

Potrivit federatiei, clubul Iraklis, la care sunt legitimati si romanii Bogdan Mara si Victoras Iacob, este vinovat ca a falsificat documente contabile pentru a achizitiona sase jucatori, in luna ianuarie. Ca urmare a acestui fapt, toate rezultatele echipei din Salonic au fost anulate si formatia a ajuns pe ultimul loc, fara nici un punct. Transferurile in cauza au fost anulate, iar Iraklis va mai trebui sa plateasca o amenda de 50.000 de euro.

Presedintele federatiei elene, Sofocles Pilavios, plecat la Zurich pentru a participa la Congresul FIFA, a solicitat protectia Politiei la revenirea in tara, el primind amenintari cu moartea.

Dupa aceasta decizie, va ramane in prima liga Asteras, ocupanta locului 14 la finalul campionatului trecut, care in mod normal ar fi trebuit sa retrogradeze alaturi de Larissa (15) si Panserraikos (16).

×