FCSB s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, deşi a fost învinsă de formaţia armeană Alaşkert FC cu scorul de 3-2 (3-1), joi seara, pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.
Vicecampioana îşi datorează calificarea victoriei cu 3-0 de la Erevan, sau mai precis, evoluţiei din ultima jumătate de oră a meciului din Armenia.
Decimată de accidentări şi cu improvizaţii perpetue, echipa antrenată de Bogdan Andone a avut din nou o evoluţie dezamăgitoare, continuând pe linia eşecului de luni cu FC Botoşani (0-2).
FCSB a avut prima ocazie clară a meciului, prin Vînă (6), care a tras slab de la 10 metri şi portarul a prins. ''Roş-albaştrii'' au deschis scorul în min. 10, prin Tănase, după ce tot el fusese faultat de Işhanian.
Alaşkert a preluat apoi controlul jocului şi Gustavo Marmentini (24) a egalat după o minge respinsă de Vlad. Armenii au trecut în avantaj în min. 28, dintr-un penalty transformat de Gustavo Marmentini, după ce Bălaşa l-a faultat pe Thiago Galvao. Fundaşul a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător, dar faultul s-a produs în afara careului.
Ov. Popescu a trimis un şut bun (31), prins de portar, în timp ce Voskanian (39) a ratat ţinta.
Gluma a început să se îngroaşe în finalul primei reprize, când Thiago Galvao (45) a marcat pentru 3-1 în favoarea oaspeţilor, reluând simplu centrarea lui Gustavo, pe contraatac.
FCSB a redus din diferenţă după pauză, prin Coman (59), lansat excelent de Vînă.
Situaţia din teren s-a mai echilibrat şi după ce Alaşkert a rămas în zece (63), Gustavo primind cartonaş roşu pentru fault la Belu.
Alaşkert a continuat să fie periculoasă, dar Tankov (83) a reluat peste poartă cu capul, iar Vlad a reţinut şutul lui Ghadimian (87).
FCSB putea egala, dar Coman a fost blocat de portar (89).
FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu Mlada Boleslav (Cehia), care a trecut de Ordabasî Şimkent (Kazahstan), după 1-1 pe teren propriu şi 3-2 în deplasare. Prima manşă e programată în România, pe 8 august.
FCSB - Alaşkert FC 2-3 (1-3)
Au marcat: Florin Tănase (10 - penalty), Florinel Coman (59), respectiv Gustavo Marmentini (24, 28 - penalty), Thiago Galvao (45).
Giurgiu, Stadion ''Marin Anastasovici''
Europa League - turul al doilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 3-0.
Au evoluat echipele:
FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad - 70. Claudiu Belu-Iordache, 4. Mihai Bălaşa, 8. Lucian Filip, 77. Alexandru Stan (24. Diogo Salomao, 46) - 20. Ionuţ Vînă, 17. Iulian Cristea, 26. Răzvan Oaidă - 23. Ovidiu Popescu, 10. Florin Tănase (căpitan; 16. Bogdan Planic, 82), 14. Thierry Moutinho (7. Florinel Coman, 24). Antrenor: Bogdan Andone.
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 25. Ovidiu Perianu, 30. Laurenţiu Constantin Ardelean.
Alaşkert FC: 55. Ognjen Cancarevic - 3. Taron Voskanian, 22. Hrair Mkoian, 6. Haik Işhanian, 8. Gagik Daghbaşian - 21. Artak Grigorian (căpitan), 9. Thiago Galvao (19. Nikita Tankov, 68), 11. Vahagn Hairapetian (14. Sarghis Şahinian, 68) - 18. Tiago Coelho Andrade, 10. Gustavo Marmentini, 15. Uros Nenadovic (77. Ghegham Ghadimian, 75). Antrenor: Abraham Haşmanian.
Rezerve neutilizate: 1. Henri Avaghian - 5. Danijel Stojkovic, 13. Artur Avaghimian, 20. Vardan Pogosian.
Arbitru: Peter Kralovic; arbitri asistenţi: Jan Pozor, Erik Weiss; al patrulea oficial: Pavel Ochotnicky (toţi din Slovacia)
Cartonaşe galbene: Işhanian (30), Hairapetian (45+2), Oaidă (57), Cristea (67).
Cartonaşe roşii: Bălaşa (27), Gustavo Marmentini (63).
AGERPRES