Campioana României, CFR Cluj, a învins în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa armeană FC Alaşkert Erevan, joi seara, într-o partidă din cadrul primei manşe a turului III preliminar al competiţiei Europa League la fotbal.
Ambele goluri ale ardelenilor au fost marcate de atacantul George Ţucudean, în minutele 5 şi 49, ultimul din penalty.
Prima repriză a meciului de la Erevan a avut un ritm alert, cu acţiuni ofensive la ambele porţi încă din startul jocului.
După o primă ocazie a lui Păun (min.2), CFR Cluj a deschis scorul prin Ţucudean, care l-a învins pe portarul armenilor din interiorul careului, după o pasă în banda stângă primită de la Mario Camora (min.5).
Gazdele au încercat să ameninţe poarta clujenilor mai mult cu şuturi de la distanţă, în timp ce acţiunile mai periculoase au aparţinut tot campioanei României, care a ratat două bune ocazii de gol până la pauză, prin Mihai Bordeianu (min.17 şi 33).
CFR şi-a mărit avantajul după pauză, prin George Ţucudean, care a reuşit dubla în minutul 49, în urma unei lovituri de la 11 m, după ce tot el a fost faultat în careu de Praznovsky, care a văzut cartonaşul galben.
După cel de-al doilea gol, campioana României a controlat ostilităţile pe teren, graţie superiorităţii tehnice a jucătorilor săi. Armenii, deşi mai agresivi în joc, nu au reuşit să pună cu adevărat în pericol poarta echipei clujene, care a obţinut o victorie meritată în partida de la Erevan.
Meciul retur se va disputa joi, 16 august, la Cluj-Napoca, de la ora 20,00.
Dacă va trece de campioana Armeniei, CFR Cluj va juca în play-off-ul Europa League cu câştigătoarea confruntării dintre Legia Varşovia (Polonia) şi Dudelange (Luxemburg).
FC Alaşkert - CFR Cluj 2-0 (1-0)
A marcat: George Ţucudean (5, 49 - penalty)
Erevan - Stadionul Republican Vazgen Sargsian
Europa League - Turul III preliminar (prima manşă)
Echipe:
FC Alaşkert: 55. Ognjen Cancarevic - 17. Artak Edigarian, 3. Voskanian, 5. Danijel Stojkovic, 22. Oliver Praznovsky, 8. Gagik Daghbaşian - 2. Gustavo Marmentini (11. Edgar Mancharian - min.53), 22. Artak Grigorian, 20. Artur Edigarian (căpitan, 13. Danilo Sekulic - min.52), 18. Jefferson (19. Cesar Romero Jr - min.65), - 15. Uros Nenadovic. Antrenor: Varujan Sukasian.
Rezerve neutilizate: 1. Henri Avagian - 6. Goran Antonic, 9. Artak Daşian, 14. Artem Simonian.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 6. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 30. Andrei Mureşan, 45. Mario Camora (căpitan) - 28. Ovidiu Hoban, 8. Damjan Djokovic - 7. Alexandru Păun, 37. Mihai Bordeianu (31. Alexandru Ioniţă - min.82), 27. Sebastian Mailat (18. Valentin Costache - min.63) - 20. George Ţucudean (88. Robert Ndip Tambe.- min.68). Antrenor: Antonio Conceicao.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Mate Males, 22. Adam Lang, 77. Andrei Peteleu.
Arbitru: Serghei Boiko; asistenţi: Viktor Matiaş şi Oleksandr Voitiuk; arbitru de rezervă Mikola Blakin (toţi Ucraina).
Cartonaşe galbene: Artur Edigarian (27), Danijel Stojkovic (29), Oliver Praznovsky (48), Artak Grigorian (86).
AGERPPRES