Asta ne mai lipsea! Creșterea galopantă de cazuri de COVID-19 din țara noastră mărește și numărul țărilor care ne închid granițele. Fotbaliștii nu sunt excluși din lista de persoane care pot primi interdicție și riscăm ca echipele noastre să fie în imposibilitate să facă deplasarea într-o țară în care avem interzis să intrăm. Nu din cauză fotbalistică, ci din restricții guvernamentale.
Deocamdată, Norvegia, Austria, Finlanda, Malta, Danemarca, Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia ne-au pus pe lista neagră și, în cazul în care echipele noastre ar pica la tragerea la sorți cu formațiile din aceste țări, guvernele respective ar trebui să ne acorde derogări speciale. Mai mult, dacă situația infecțiilor se va menține la nivelul actual, la o medie de 1.000 de cazuri noi pe zi, în pericol sunt și meciurile echipei naționale din Liga Națiunilor, programate în luna septembrie, mai ales cel cu Austria, în deplasare, pe 7 septembrie, țară care, în acest moment, nu ne permite accesul pe teritoriul ei.
Incertitudinea a devenit cuvântul de bază în sportul românesc, iar fotbalul nu face excepție. Dacă în alte discipline nu există competiții în această perioadă, cu excepția tenisului, fotbalul are un calendar extrem de aglomerat. Exact ce nu trebuia să se întâmple (creșterea în România a numărului de infectări cu noul coronavirus), s-a întâmplat și multe țări ne închid, una după alta, granițele. Situația este extrem de gravă pentru echipele noastre, care vor trebui să evolueze fix peste o lună, 27 august, în primele meciuri din Europa League. Campioana României va debuta chiar mai devreme, pe 18/19 august.
UEFA nu reprogramează meciuri. Cine nu se încadrează, pierde cu 3-0!
Ultima decizie a forului european spune clar că din cauza calendarului foarte înghesuit nu se acceptă nicio greșeală și nu va acorda nicio derogare pentru o eventuală reprogamare a meciurilor din lipsa datelor disponibile. Apoi, din cauza amânării debutului preliminariilor cupelor europene pentru finalul lunii august, față de luna iunie în anii trecuți, calificarea pentru accederea în grupe se va disputa într-o singură manșă (acasă sau în deplasare).
Datele acestor meciuri sunt bătute în cuie, iar dacă, dintr-un motiv sau altul, una din echipe nu se poate prezenta la respectivele partide, acestea vor pierde automat cu 3-0. Ce se va întâmpla dacă CFR Cluj, Universitatea Craiova, FCSB sau FC Botoșani, în urma tragerii la sorți, vor trebui să joace meciul în deplasare în țări care nu primesc persoane din România pe teritoriul lor? În lipsa unor derogări speciale de acces ale guvernelor respectivelor țări, echipele noastre vor pierde direct la „masa verde” cu 3-0, se spune categoric în comunicatul UEFA. Așa că, ideal ar fi la în urma tragerii la sorți echipele noastre să joace pe teren propriu, dar putem fi noi atât de norocoși?
Real Madrid e în aceeași situație
Situația aceasta se poate întâmpla și la case mari. Real Madrid s-ar putea afla în imposibilitatea de a juca returul din Anglia, cu Manchester City, pe 7 august, în optimile de finală ale Champions League. În acest moment, legislația din Marea Britanie obligă pe oricine vine din Spania să intre în carantină pentru 14 zile, iar jucătorii madrileni ar fi trebuit să se fi izolat în Anglia încă de sâmbătă 25 iulie, lucru care nu s-a întâmplat, Realul fiind acum într-o scurtă vacanță!
UEFA nu trece niciodată peste deciziile guvernamentale și așteaptă să vadă cum evoluează situația înainte de a lua o decizie. Cum timpul s-a scurs și spaniolii trebuiau să fie deja în Anglia, opțiunile pentru disputarea meciului ar fi fie alegerea unui teren neutru într-o țară care nu interzice accesul spaniolilor fără carantinare, fie o înțelegere cu guvernul britanic și obținerea unei derogări astfel încât delegația Realului să nu trebuiască să intre în carantină. Meciul retur pornește de la scorul de 2-1 pentru City, după victoria „cetățenilor” din turul de pe Bernabeu.
Dacă nu voi juca în cupele europene, mă las de fotbal. Dacă nu-mi vin bani de la UEFA, nu am de ce să mai stau. Nu vreau să mai susțin echipa doar din buzunarul propriu. Nu am intenția să fiu pe minus. Vând tot ce pot vinde și... la revedere cu fotbalul.
Gigi Becali, patron FCSB