Fanii echipei Wolverhampton ar putea răspunde în faţa instanţei după ce la meciul de vineri seara, contra celor de la Manchester City (3-2), au aruncat cu diverse obiecte spre teren, punând în pericol integritatea fizică a jucătorilor, scrie BBC.
Incidentele au avut loc după ce Raheem Sterling a reuşit cel de-al doilea gol pentru City, arbitrul Martin Atkinson ridicând de pe gazon inclusiv o sticlă confecţionată din metal, el predând obiectele observatorului partidei.
Crainicul stadionului a făcut apel la fani să înceteze asemenea manifestări, iar după meci oficialii lui Wolverhampton au precizat că, alături de ofiţeri de poliţie şi folosind imaginile de pe camerele de luat vederi, vor încerca să identifice persoanele responsabile.
Formaţia Manchester City, campioana en titre a Angliei, a fost învinsă, vineri seara, în deplasare, cu scorul de 3-2, de echipa Wolverhampton, într-un meci din etapa a 19-a din Premier League, lăsând, cel puţin teoretic, cale liberă lui Liverpool spre titlu.
În inferioritate numerică încă din minutul 12, după ce Ederson Moraes a văzut cartonaşul roşu, echipa lui Pep Guardiola a condus la pauză cu 1-0, prin golul lui Raheem Sterling (25), tot acesta majorând diferenţa prin reuşita din minutul 50.
Gazdele au revenit însă spectaculos şi au izbutit să întoarcă soarta partidei în ultimele 30 de minute, prin golurile lui Adama Traore (55), Raul Jimenez (82) şi Matt Doherty (89).
Aflată la a cincea înfrângere în acest sezon, Manchester City a acumulat 38 de puncte şi ocupă locul 3 în campionat, fiind în prezent la o distanţă de 14 puncte faţă de liderul Liverpool.
În schimb, Wolverhampton este pe poziţia a 5-a şi aşteaptă cu încrederea partida de duminică seara, din etapa a 20-a, ultima din acest an, contra ''cormoranilor'', de pe Anfield Road.