x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei

FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei

12 Aug 2015   •   00:20
FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei

Echipa FC Barcelona a cucerit pentru a cincea oară în istoria sa Supercupei Europei la fotbal, învingând cu scorul de 5-4 după prelungiri (3-1; 4-4) formaţia FC Sevilla, marţi seara la Tbilisi.  

Cele două rivale spaniole au oferit un adevărat regal fotbalistic celor aproximativ 55.000 de spectatori care au umplut tribunele stadionului "Boris Paichadze Dinamo Arena" din capitala Georgiei.

FC Sevilla, câştigătoarea Europa League în sezonul trecut, a deschis rapid scorul, după numai trei minute de joc, în urma unei lovituri libere executate de argentinianul Ever Banega.

Replica deţinătoarei trofeului Ligii Campionilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată, starul Barcelonei, argentinianul Lionel Messi reuşind să întoarcă rezultatul în mai puţin de 10 minute, prin două goluri superbe, ambele din lovituri libere, în minutele 7 şi 16.

Sevilla a acuzat şocul, iar Barca a preluat practic controlul jocului şi a forţat marcarea celui de-al treilea gol, pe care l-a reuşit în finalul primei reprize prin Rafinha, din pasa uruguayanului Luis Suarez (min.44).

Campioana en titre a Spaniei şi-a mărit avantajul după pauză, prin Suarez, scăpat din marcajul apărătorilor andaluzi in interiorul careului, care a îndeplinit o simplă formalitate, ducând scorul la 4-1 în favoarea echipei sale (min.52).

Sevilla nu a depus însă armele, iar căpitanul Jose Antonio Reyes şi-a readus echipa în joc în minutul 57, când a fructificat centrarea lui Vitolo şi a înscris cel de-al doilea gol al andaluzilor.

Această reuşită le-a dat aripi jucătorilor de la Sevilla, care au înscris pentru a treia oară în minutul 72, în urma unei lovituri de la 11 m transformată de Gameiro, după un fault în careu comis de Mathieu, care a văzut doar cartonaşul galben.

Trupa lui Unay Emery a realizat imposibilul în minutul 82, când a reuşit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin noul intrat Konoplianka, ducând meciul în prelungiri.

FC Barcelona a reuşit să marcheze golul care i-a adus mult-râvnitul trofeu în cea de-a doua repriză a prelungirilor (min.105), prin atacantul Pdro Rodriguez, introdus pe gazon în locul lui Mascherano.


FC Barcelona - FC Sevilla 5-4 după prelungiri (3-1; 4-4)
Supercupa Europei ediţia 2015 - stadion "Boris Paichadze Dinamo Arena", Tbilisi
Au marcat: Lionel Messi (7, 16), Rafinha (44), Luis Suarez (52), Pedro Rodriguez (115), respectiv Ever Banega (3), Jose Antonio Reyes (58), Kevin Gameiro (72 - penalty), Evghen Konoplianka (81).

Echipe:
FC Barcelona: Ter Stegen - Dani Alves, Pique, Mascherano (min.93 Pedro), Mathieu - Busquets, Rakitic, Iniesta (căpitan; min.63 Sergi Roberto) - Rafinha (min.78 Bartra), Luis Suarez, Messi.
Rezerve: Claudio Bravo - Sandro, Munir, Adriano. Antrenor: Luis Enrique

FC Sevilla: Beto - Coke, Rami, Krychowiak, Tremoulinas - Iborra (min.80 Mariano), Krohn-Dehli - Vitolo, Banega, Reyes (căpitan; min.68 Konoplianka) - Gameiro (min.80 Immobile).
Rezerve: Rico - Kakuta, Luismi, Denis Suarez. Antrenor: Unay Emery.

Arbitru: William Collum (Scoţia): asistenţi: Damien McGraith (Irlanda) şi Francis Connor (Scoţia); arbitri asistenţi suplimentari: Bobby Madden şi Kevin Clancy (ambii Scoţia); arbitru de rezervă: Graham Chambers (Scoţia).

Agerpres

×
Subiecte în articol: barcelona supercupa europei