x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Barcelona, amendată cu 1.500 de euro după incidentele de la El Clasico

FC Barcelona, amendată cu 1.500 de euro după incidentele de la El Clasico

21 Dec 2019   •   13:00
FC Barcelona, amendată cu 1.500 de euro după incidentele de la El Clasico
Sursa foto: pixabay.com

Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a decis să dicteze o amendă de 1.500 de euro şi "un avertisment de închidere" a arenei Camp Nou împotriva clubului FC Barcelona, după incidentele care au avut loc la El Clasico cu Real Madrid, a anunţat, vineri, forul spaniol, citat de AFP.

Comitetul de competiţii al RFEF a precizat prin intermediul unui comunicat că a adoptat această sancţiune împotriva Barcei pentru "încălcarea ordinii publice cu caracter grav la un meci".

Decizia reprezintă stricta aplicare a articolului 101.2 din Codul disciplinar al RFEF, care precizează că "va fi considerată infracţiune gravă şi sancţionată cu amendă putând ajunge până la 3.000 de euro şi avertisment cu închiderea stadionului orice aruncare de balon sau alt obiect pe teren din tribune, indiferent dacă jocul este oprit sau nu".

Aproximativ 50 de persoane au fost rănite miercuri seara, la Barcelona, în confruntările dintre poliţie şi manifestanţii pentru independenţa Cataloniei, care au avut loc în jurul stadionului Camp Nou, cu ocazia marelui derby al fotbalului spaniol, FC Barcelona - Real Madrid (0-0).

Incidentele au izbucnit pe o stradă din apropierea arenei, între manifestanţii care arborau drapele ale Cataloniei şi poliţiştii sosiţi la faţa locului.

Calmul a revenit după ce suporterii au început să părăsească stadionul Camp Nou, la finalul meciului încheiat nedecis.

Acestea au fost primele incidente violente notabile de la Barcelona, după cele care au izbucnit în urma condamnării, pe 14 octombrie, a nouă conducători separatişti catalani, care au primit pedepse cu închisoarea pentru tentativa de secesiune din 2017.

Înaintea meciului, câteva sute de manifestanţi pentru independenţă au întrerup circulaţia la porţile stadionului lui FC Barcelona, într-o ambianţă mai degrabă festivă, între cântece şi sloganuri.

În interiorul arenei, între finalul imnului şi lovitura de start, mii de banderole albastre au fost fluturate, în timp ce spectatorii strigau "Libertat" (Libertate, în catalană).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fc barcelona el clasico amenda