x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Barcelona şi RB Leipzig şi-au asigurat prezenţa în optimile Ligii Campionilor

FC Barcelona şi RB Leipzig şi-au asigurat prezenţa în optimile Ligii Campionilor

28 Noi 2019   •   08:31
FC Barcelona şi RB Leipzig şi-au asigurat prezenţa în optimile Ligii Campionilor

FC Barcelona şi RB Leipzig s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, astfel că numărul echipelor care au asigurate biletele pentru faza următoare a ajuns la opt.

Paris Saint-Germain, Juventus Torino, Bayern Munchen, Real Madrid, Tottenham şi Manchester City sunt celelalte echipe calificate.

Liverpool, deţinătoarea trofeului, a fost ţinută în şah de Napoli, 1-1, pe Anfield, şi riscă să rateze calificarea.

RB Salzburg a câştigat cu 4-1 la Genk şi are nevoie de o victorie cu Liverpool pentru a se califica în optimi. Ianis Hagi a intrat în min. 79 la Genk.

FC Barcelona s-a calificat după 3-1 cu Borussia Dortmund, golurile fiind înscrise de Suarez, Messi şi Griezmann. Messi, la meciul său cu numărul 700 pentru Barca, a reuşit un gol şi a dat două pase decisive.

Inter Milano a câştigat la Praga, 3-1 cu Slavia, prin două goluri marcate în ultimele zece minute. Lautaro Martinez a reuşit o dublă, iar Romelu Lukaku a marcat celălalt gol al echipei nerazzurra. Soucek a punctat pentru campioana Cehiei, la care Nicolae Stanciu a evoluat 58 de minute.

RB Leipzig s-a calificat dramatic în optimi, după 2-2 cu Benfica, pe teren propriu. Lusitanii au condus cu 2-0 şi aveau nevoie de victorie pentru a rămâne în cursa de calificare, dar dubla suedezului Forsberg în minutele adiţionale a adus egalarea.

Ajax, cu Răzvan Marin pe banca de rezerve, a învins-o pe Lille cu 2-0, în deplasare, şi are prima şansă de calificare din Grupa H.

Rezultate:
Grupa E
KRC Genk - RB Salzburg 1-4
Au marcat: Mbwana Samata 85, respectiv Patson Daka 43, Takumi Minamino 45, Hee-Chan Hwang 69, Erling Braut Haaland 87.

Liverpool - Napoli 1-1
Au marcat: Dejan Lovren 65, respectiv Dries Mertens 21.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Liverpool FC 5 3 1 1 11-8 10
2 SSC Napoli 5 2 3 0 7-4 9
3 FC Salzburg 5 2 1 2 16-11 7
4 KRC Genk 5 0 1 4 5-16 1

Grupa F
FC Barcelona - Borussia Dortmund 3-1
Au marcat: Luis Suarez 29, Lionel Messi 33, Antoine Griezmann 67, respectiv Jadon Sancho 77.

Slavia Praga - Inter Milano 1-3
Au marcat: Tomas Soucek 37 - penalty, respectiv Lautaro Martinez 19, 88, Romelu Lukaku 81.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 FC Barcelona 5 3 2 0 7-3 11
2 FC Internazionale Milano 5 2 1 2 9-7 7
3 Borussia Dortmund 5 2 1 2 6-7 7
4 SK Slavia Praga 5 0 2 3 3-8 2

Grupa G
Zenit Sankt Petersburg - Olympique Lyon 2-0
Au marcat: Artem Dziuba 42, Magomed Ozdoev 84.

RB Leipzig - Benfica Lisabona 2-2
Au marcat: Emil Forsberg 90 - penalty, 90+6, respectiv Pizzi 20, Carlos Vinicius 59.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 RB Leipzig 5 3 1 1 8-6 10
2 Zenit 5 2 1 2 7-6 7
3 Olympique Lyon 5 2 1 2 7-6 7
4 Benfica 5 1 1 3 7-11 4

Grupa H
Valencia - Chelsea Londra 2-2
Au marcat: Carlos Soler 40, Daniel Wass 82, respectiv Mateo Kovacic 41, Christian Pulisic 50.
Parejo (Valencia) a ratat un penalty în min. 65 (Kepa a apărat).

Lille - Ajax Amsterdam 0-2
Au marcat: Hakim Ziyech 2, Quincy Promes 59.

Clasament:
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 AFC Ajax 5 3 1 1 12-5 10
2 Valencia CF 5 2 2 1 8-7 8
3 Chelsea FC 5 2 2 1 9-8 8
4 LOSC Lille 5 0 1 4 3-12 1

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liga campionilor