x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Federația afgană de fotbal este acuzată de violenţe sexuale, ameninţări cu moartea şi violuri

Federația afgană de fotbal este acuzată de violenţe sexuale, ameninţări cu moartea şi violuri

09 Dec 2018   •   16:45
Federația afgană de fotbal este acuzată de violenţe sexuale, ameninţări cu moartea şi violuri

Preşedintele Federaţiei afgane de fotbal (AFF) şi alţi patru membri au fost suspendaţi din funcţie. Măsura este provizorie și este urmarea dezvăluirilor privind agresiuni sexuale comise asupra unor jucătoare de la echipa națională, conform Agerpres.

„Înainte de a efectua o anchetă completă, cu toate probele, procurorii însărcinaţi cu acest caz au decis să-l suspende pe preşedintele AFF, pe adjunctul său, secretarul general şi antrenorul cu portarii, precum şi coordonatorul provincial”, a precizat un purtător de cuvânt al procurorului general, Jamshid Rasuli.

După dezvălurile de la începutul acestei luni, AFF a respins în primă fază aceste „false povești”.

„Niciun abuz sexual nu a fost comis asupra vreunei fete de la echipa naţională”, a precizat secretarul general al Federaţiei.

Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, s-a declarat şocat de dezvăluirile făcute de cotidianul britanic The Sun de o fostă lideră a echipei, care a fugit din ţară în 2016 ca urmare a unor ameninţări cu moartea.

Jucătoarea Khalida Popal declarase că mai multe foste coechipiere au afirmat că au fost victime ale unor violenţe sexuale, ameninţări cu moartea şi violuri care ar fi avut chiar în sediile Federaţiei.

După aceste dezvăluiri șocante, FIFA a cerut o anchetă. Producătorul danez de echipament sportiv, Hummel, și-a suspendat parteneriatul.

 

×
Subiecte în articol: afghanistan violente violuri