x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FIFA a respins apelul celor de la Chelsea Londra privind interdicţia de a face transferuri

FIFA a respins apelul celor de la Chelsea Londra privind interdicţia de a face transferuri

08 Mai 2019   •   15:39
FIFA a respins apelul celor de la Chelsea Londra privind interdicţia de a face transferuri

FIFA a respins apelul clubului Chelsea privind interdicţia de a face transferuri timp de un an, însă a autorizat gruparea engleză să legitimeze fotbalişti cu vârsta sub 16 ani, a anunţat miercuri Reuters. 
În februarie, FIFA a sancţionat-o pe Chelsea cu interdicţia la transferuri pentru următoarele două perioade de mercato şi o amendă de 600.000 franci elveţieni. Gruparea londoneză a încălcat articolul 19 al regulamentului în legătură cu transferul a 29 de fotbalişti minori şi a comis şi alte nereguli privind înregistrarea unor jucători.
Chelsea a încălcat de asemenea articolul 18bis din regulament în cazul a două acorduri pe care le-a încheiat în legătură cu minori şi care-i permiteau să influenţeze alte cluburi în privinţa unor Chelsea.
FIFA a menţinut miercuri sancţiunea dictată împotriva lui Chelsea, care nu va putea aduce niciun jucător până în ianuarie 2020. Echipa feminină şi cea de futsal ale clubului londonez nu sunt vizate de această sancţiune. 
Interdicţia de a face transferuri nu o împiedică pe fosta campioană a Angliei să se despartă de jucători. Presa internaţională a speculat că echipa de Stamford Bridge îl va pierde în această vară pe belgianul Eden Hazard. 
Chelsea s-ar putea adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: chelsea