x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid a CASTIGAT Liga Campionilor

Real Madrid a CASTIGAT Liga Campionilor

28 Mai 2016   •   21:42
Real Madrid a CASTIGAT Liga Campionilor

Real Madrid a câştigat finala Ligii Campionilor, la lovituri de departajare, împotriva lui Atletico Madrid, cu scorul de 5-3, după ce la capătul a 120 de minute scorul a fost 1-1, pe stadionul "San Siro" din Milano.

Într-o finală de foarte bun nivel, Sergio Ramos a deschis scorul pentru Real în minutul 15, iar Yannick Carrasco a egalat în minutul 79.

Real a ajuns la unsprezece succese în Cupa Campionilor sau Liga Campionilor. Real a mai câştigat această competiţie în 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002 şi 2014.

După Real, cele mai multe succese în Liga Campionilor le are AC Milan - 7.

Atletico a mai pierdut două finale în această competiţie, în 1974, în faţa lui Bayern Munchen, şi 2014, chiar în faţa lui Real. Atletico este singura echipă care a pierdut trei finale de Liga Campionilor, fără să câştige niciodată acest trofeu.

Totodată, Zinedine Zidane a devenit primul antrenor francez care a câştigat Liga Campionilor. Zidane o pregăteşte pe Real din luna ianuarie.

Echipele spaniole au triumfat de 16 ori în Liga Campionilor (de 11 ori Real, de 5 ori Barcelona).

Real a început mai bine şi Casemiro a fost foarte aproape de gol în minutul 6, dar Oblak s-a opus.

Echipa antrenată de Zidane a continuat să atace mai mult şi a deschis scorul în minutul 15, prin căpitanul său, Sergio Ramos, la fază suspectă de ofsaid, după o lovitură liberă executată de pe stânga de Kroos şi deviată de Bale.

Ramos a înscris împotriva lui Atletico şi în minutul 90+3 al finalei din 2014 a Ligii Campionilor. Golul său a dus acel meci în prelungiri şi Real s-a impus atunci cu 4-1.

În finala de la Milano, Atletico a acuzat şocul primirii golului şi a fost rareori periculoasă până la pauză, Real rămânând la cârma jocului.

Benzema a creat panică în careul advers în minutul 32. După trei minute, a fost rândul lui Griezmann să fie periculos, însă arbitrul a arătat ofsaid. Acelaşi jucător a trimis aproape de poartă cu două minute înainte de pauză.

Atletico a obţinut un penalty în primul minut al reprizei secunde, Fernando Torres fiind faultat de Pepe. Griezmann a ratat însă lovitura de la 11 metri, şutând în transversală.

Francezul a devenit primul jucător care a ratat un penalty într-o finală de Liga Campionilor, după Arjen Robben (Bayern Munchen) în 2012.

Cu un Atletico mult mai viguros ca în prima repriză, Savic a fost la un pas de gol în minutul 54, iar după cinci minute a fost imitat de Saul Niguez, cu un voleu spectaculos.

Real a preferat să acţioneze pe contraatac, iar Atletico, o echipă construită să se apere, a fost nevoită să se atace şi, surprinzător pentru ea, a avut o posesie mai bună.

Benzema a ratat şansa golului de 2-0, Atletico fiind salvată de Oblak, apoi Ronaldo şi Bale au fost aproape să majoreze diferenţa în minutul 78.

Ocaziile ratate de Real s-au răzbunat în minutul 79, când a egalat Carrasco, după o centrare a lui Juanfran. Jucătorul belgian fusese introdus la pauză.

Bale s-a remarcat cu o acţiune în minutul 85, apoi la lovitura de colţ ce a rezultat.

La Ronaldo a fost vizibilă oboseala la finalul primelor 90 de minute ale unui meci în care portughezul nu a avut o evoluţie prea reuşită.

Au urmat prelungiri, în care Atletico a fost mai proaspătă, pe fondul oboselii lui Ronaldo şi al problemelor musculare ale lui Bale.

Danilo l-a blocat pe Griezmann (99), apoi Real a replicat cu incursiunea lui Lucas Vazquez. În finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, ambele echipe au avut situaţii de gol.

A fost nevoie de lovituri de departajare. Penalty-ul decisiv a fost transformat de Ronaldo.

Au executat în ordine: Lucas Vazquez (gol) 1-0, Antoine Griezmann (gol) 1-1, Marcelo (gol) 2-1, Gabi (gol) 2-2, Gareth Bale (gol) 3-2, Saul Niguez (gol) 3-3, Sergio Ramos (gol) 4-3, Juanfran (ratare - bară), Cristiano Ronaldo (gol) 5-3

În acest an, Real a încheiat pe locul 2 campionatul Spaniei, iar Atletico s-a clasat pe poziţia a treia.

Real Madrid - Atletico Madrid 1-1 (1-0, 1-1, 1-1)
A marcat: Sergio Ramos (45)
Penalty ratat: Antoine Griezmann (Atletico, 48)

Au evoluat echipele:
Real Madrid: 1. Keylor Navas - 15. Dani Carvajal (23. Danilo, 52), 4. Sergio Ramos (căpitan), 3. Pepe, 12. Marcelo - 19. Modric, 14. Casemiro, 8. Toni Kroos (22. Isco, 72) - 11. Gareth Bale, 9. Benzema (18. Lucas Vazquez, 77), 7. Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.
Rezerve neutilizate: 13. Kiko Casilla - 6. Nacho, 10. James Rodriguez, 20. Jese.
Atletico Madrid: 13. Jan Oblak - 20. Juanfran, 15. Stefan Savic, 2. Diego Godin, 3. Filipe Luis (19. Lucas Fernandez, 109) - 17. Saul Niguez, 12. Augusto Fernandez (21. Yannick Carrasco, 46), 14. Gabi (căpitan), 6. Koke (22. Thomas Parthey, 117) - 9. Fernando Torres, 7. Antoine Griezmann. Antrenor: Diego Simeone.
Rezerve: 1. Moya - 5. Tiago, 15. Correa, 24. Jose Maria Gimenez.
Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenţi: Simon Beck, Jake Collin; arbitri asistenţi adiţionali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toţi din Anglia); arbitru de rezervă: Viktor Kassai (Ungaria)
Cartonaşe galbene: Carvajal (11), Navas (47), Torres (61), Sergio Ramos (90+3), Gabi (90+3), Danilo (93), Pepe (111)

×