x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Manchester United se apropie de podiumul Premier League

Fotbal: Manchester United se apropie de podiumul Premier League

31 Mar 2019   •   12:55
Fotbal: Manchester United se apropie de podiumul Premier League

Echipa Manchester United a trecut sâmbătă seara cu scorul de 2-1 (1-0) pe teren propriu de Watford, în etapa a 32-a din Premier League şi s-a apropiat de podiumul clasamentului, punând presiune pe Tottenham şi Arsenal.

Marcus Rashford (28) şi Anthony Martial (72) au marcat pentru echipa lui Solskjaer, reuşita oaspeţilor aparţinând lui Abdoulaye Doucoure (90).

United a acumulat astfel 61 de puncte fiind pe locul 4, la egalitate cu Tottenham, echipă care se află pe poziţia a 3-a şi care va juca duminică seara, în deplasare, cu Liverpool, şi având cu un punct mai mult decât Arsenal, în prezent locul 5, dar care va evolua luni acasă în compania celor de la Newcastle United.

Tot sâmbătă, Brighton, fără Florin Andone în lot, a cedat acasă, 0-1, în faţa lui Southampton, Crystal Palace s-a impus pe teren propriu, 2-0, cu Huddersfield, Everton a trecut cu 2-0, în deplasare de West Ham United, iar Leicester City a învins cu 2-0 pe Bournemouth.

În prologul etapei, Manchester City câştigase pe terenul celor de la Fulham cu 2-0.

În clasament, pe primul loc este Manchester City, cu 77 puncte, urmată de Liverpool, 76 puncte şi Tottenham, 61 puncte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal united premier league