Dmitri Tarasov, mijlocaşul echipei Lokomotiv Moscova, a afişat un tricou pe care imprimată imaginea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în ţinută militară, marţi seara la Istanbul, cu ocazia partidei împotriva formaţiei turce Fenerbahce Istanbul (scor 0-2), din cadrul primei manşe a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei Europa League la fotbal.
La finalul întâlnirii, Tarasov şi-a scos tricoul de joc lăsând să se vadă un alt tricou pe care figura imaginea lui Vladimir Putin purtând o beretă verde sub care era scris în limba rusă: "Cel mai politicos preşedinte".
Aceste cuvinte fac referire la un eufemism utilizat în Rusia pentru soldaţii ruşi care au efectuarea anexarea provinciei ucrainene Crimeea, în 2014, care sunt cunoscuţi drept "oameni politicoşi".
Gestul lui Dmitri Tarasov a avut loc pe fondul unor relaţii extrem de tensionate între Turcia şi Rusia, după ce aviaţia turcă a doborât un avion de vânătoare rusesc, pe 24 noiembrie 2015.
Cele două ţări duc, de altfel, un război prin intermediari în Siria, unde turcii susţin grupările rebele care luptă împotriva armatei lui Bashar Al-Assad, sprijinit de Rusia. Însă schimburile dure de replici din ultimele zile au generat îngrijorare în legătură cu posibilitatea unei confruntări directe între Moscova şi Ankara.
Marţi seara, niciun incident nu a fost semnalat între suporterii celor două cluburi care s-au întâlnit la Istanbul, chiar dacă antrenorul lui Fenerbahce, portughezul Victor Pereira, a deplâns faptul că omologul său de la Lokomotiv, Igor Cerevcenko, nu i-a răspuns la salut.
Conform BBC, clubul Lokomotiv Moscova riscă acum să fie sancţionat de UEFA, deoarece forul fotbalistic european nu permite niciun fel de gest cu semnificaţie politică în cursul jocurilor.
AGERPRES