x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalist din PREMIER LEAGUE, presupus mort după ce avionul său a căzut în mare

Fotbalist din PREMIER LEAGUE, presupus mort după ce avionul său a căzut în mare

22 Ian 2019   •   12:50
Fotbalist din PREMIER LEAGUE, presupus mort după ce avionul său a căzut în mare

Un avion de turism plecat din Nantes în direcţia Cardiff a dispărut, luni seara, de pe ecranele radar la aproximativ 20 km nord de Insula Guernesey, avându-l la bord pe fotbalistul italo-argentinian Emiliano Sala, au anunţat marţi surse ale poliţiei, citate de AFP.
Căutările pentru găsirea avionului la bordul căruia se aflau două persoane au fost întrerupte în cursul nopţii din cauza condiţiilor climatice dificile, dar au fost reluate marţi dimineaţa, conform unui comunicat al poliţiei din Guernesey, care nu a oferit indicaţii privind identitatea pasagerilor.
Dar, conform unor surse ale poliţiei franceze, atacantul Emiliano Sala se afla la bordul aparatului.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani, autor a 12 goluri în prima jumătate a sezonului din Ligue 1 pentru echipa lui Ciprian Tătăruşanu, a fost transferat recent de la Nantes la Cardiff City pentru o sumă record pentru un club galez, estimată de presă la 17 milioane euro.
Obiectivul jucătorului este să-şi ajute noul club, locul 18 în Premier League, să evite retrogradarea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Emiliano Sala