x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalistul care a câştigat 12 trofee şi a jucat doar 11 meciuri oficiale

Fotbalistul care a câştigat 12 trofee şi a jucat doar 11 meciuri oficiale

08 Aug 2018   •   14:19
Fotbalistul care a câştigat 12 trofee şi a jucat doar 11 meciuri oficiale

Fotbalistul de la Benfica Lisabona, Paulo Lopes, în vârstă de 40 de ani, şi-a anunţat retragerea din lumea fotbalului. Povestea lui Lopes este una foarte interesanta. Portarul a reuşit să obţină mai multe trofee şi medalii decât numărul meciurilor oficiale la care a participat, potrivit Sport Bible.

Acesta, in ultimele 13 sezoane, a prins doar 11 partide oficiale, dar a obtinut 12 trofee.

În 2013, 2014, 2015 şi 2016, Lopes a câştigat Campionatul Portugaliei, în 2013 şi 2016, acesta a câştigat Cupa Portugaliei, în 2013, 2014 şi 2015, portarul a câştigat Cupa Ligii Portugheze, iar în 2014, 2015 şi 2017, Supercupa Portugaliei.

Situatia inedita in care se afla este provocata de faptul ca a fost al treilea portar al echipei si nu a avut sansa sa joace in prea multe meciuri oficiale.

De acum, Lopes va antrena tinerii portari pentru Benfica.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: paulo lopes benefica portar trofee pensionare