x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Gigi Becali, după calificarea în play-off-ul Europa League: Nu am jucat nimic! Noi nu suntem echipă de Europa

Gigi Becali, după calificarea în play-off-ul Europa League: Nu am jucat nimic! Noi nu suntem echipă de Europa

17 Aug 2018   •   00:09
Gigi Becali, după calificarea în play-off-ul Europa League: Nu am jucat nimic! Noi nu suntem echipă de Europa

Patronul Stelei și-a desființat echipa după victoria în extremis în fața lui Hajduk Split.

"Calificarea, ne-a calificat Dumnezeu. Cum să fiu mulțumit de joc, ce am jucat noi ceva? Noi nu suntem echipă de Europa League, noi nu suntem echipă de Europa. Nu avem cum, dacă nu ții mingea și nu pasezi, nu ai cum să fii echipă mare. Dacă le bubui ufa-pufa, nu ești echipă mare. La 1-0 aveam cele mai mari emoții, pentru că vedeam o problemă, la 1-1 am zis asta e! nu mai aveam emoții, adio calificare! La 1-1 nu mai credeam, spuneam rugăciune după rugăciune. Dar nu mai credeam, deși rugăciunea o făceam. Și dupa-aia a făcut în ultimele secunde a făcut în ultimele secunde ca să nu mai am emoția egalării. Nu jucam nimic la 1-1. Gnohere, pentru treaba asta, Gnohere nu mai pleacă niciodată la Steaua. Sigur, va avea o mărire de salariu. I-am transmis 10.000 de euro pentru fiecare kilogram în minus", a declarat Gigi Becali, la Digisport.

FCSB s-a calificat dramatic în play-off-ul Europa League la fotbal, după ce a învins echipa croată Hajduk Split cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa a doua a turului al treilea preliminar al competiţiei.

×
Subiecte în articol: gigi becali