x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international INCREDIBIL: U Craiova s-a CALIFICAT în turul al treilea preliminar al Europa League. Pigliacelli a apărat trei lovituri de departajare

INCREDIBIL: U Craiova s-a CALIFICAT în turul al treilea preliminar al Europa League. Pigliacelli a apărat trei lovituri de departajare

01 Aug 2019   •   22:12
INCREDIBIL: U Craiova s-a CALIFICAT în  turul al treilea preliminar al Europa League. Pigliacelli a apărat trei lovituri de departajare

UPDATE Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Honved Budapesta cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 0-0, după 120 de minute, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.

UPDATE Universitatea Craiova şi Honved Budapesta sunt la egalitate, 0-0, după 120 de minute, în meciul care are loc joi, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al Europa League. Urmează loviturile de departajare.

Meciul a fost întrerupt circa 30 de minute după ce arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a fost lovit în cap de un obiect aruncat de suporterii craioveni din tribune în min. 118.
 

 

Stire initiala Partida de fotbal dintre Universitatea Craiova şi Honved Budapesta, din manşa secundă a turului doi preliminar al Europa League, a fost întrerupt în minutul 118 după ce arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a fost lovit în cap de un obiect aruncat de suporterii craioveni din tribune.

În finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, la scorul de 0-0, în urma unei busculade din careul formaţiei maghiare între jucătorii celor două formaţii, fanii din galeria olteană au aruncat cu mai multe obiecte din tribune şi o petardă. Unul dintre obiecte l-a lovit în cap pe arbitru, care s-a prăbuşit la pământ. Medicii au intervenit imediat, pe teren intrând şi ambulanţa.

Deşi iniţial părea că Arnold Hunter va fi transportat la spital, acesta şi-a revenit după aproximativ 6 minute. El s-a ridicat şi a discutat mai multe minute cu asistenţii, cu al patrulea oficial şi cu observatorii UEFA, apoi a acordat două cartonaşe galbene lui Bence Batik şi Carlos Fortes.

În acest moment oficialii nu au luat încă decizia dacă întrerup meciul definitiv sau partida va fi condusă în continuare de arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: u craiova honved