x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Lăcătuş, după victoria cu Utrecht: "Acest succes ne asigură liniştea"

Lăcătuş, după victoria cu Utrecht: "Acest succes ne asigură liniştea"

05 Noi 2010   •   00:00
Lăcătuş, după victoria cu Utrecht: "Acest succes ne asigură liniştea"
Sursa foto: /Reuters

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat, joi, după victoria din meciul cu FC Utrecht, scor 3-1, că acest succes asigură formaţiei sale liniştea pentru următoarele întâlniri.

"Sunt mulţumit de modul în care fotbaliştii au abordat meciul. Rezultatul este unul satisfăcător care ne dă speranţe pentru meciurile viitoare, atât în campionat cât şi în Liga Europa. Sperăm să jucăm la fel şi în continuare, cu aceeaşi seriozitate. Este o victorie care ne asigură liniştea pentru următoarele meciuri. Scorul nu contează foarte mult, importantă este maniera în care jucătorii au abordat meciul. Când ai o atitudine pozitivă şi rezultatele vin, iar când noi avem rezultate şi facem spectacol vin şi spectatorii la stadion. Mă bucur că după ruşinea de la Bistriţa suporterii ne-au dat o palmă şi au venit în număr mare să ne susţină. I-am respectat pe cei de Utrecht, au jucători care pot face diferenţa de la mijlocul terenului în sus. Nu a fost deloc un meci uşor", a spus Lăcătuş.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia olandeză FC Utrecht, în etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa şi a obţinut prima victorie în această fază a competiţiei.

Pentru Steaua au marcat Gardoş '29 şi Bogdan Stancu '52, '53, în timp ce golul formaţiei olandeze a fost reuşit de Mertens '33.

×
Subiecte în articol: europa league