x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Laurent Blanc, antrenor PSG: 'Zidane e condamnat să nu facă lucrurile la fel ca alţii'

Laurent Blanc, antrenor PSG: 'Zidane e condamnat să nu facă lucrurile la fel ca alţii'

07 Ian 2016   •   17:55
Laurent Blanc, antrenor PSG: 'Zidane e condamnat să nu facă lucrurile la fel ca alţii'

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Laurent Blanc, a estimat joi că Zinedine Zidane, noul său omolog de la Real Madrid, ''este condamnat să nu facă lucrurile la fel ca alţii'', ţinând cont de ''jucătorul imens'' care a fost.

''Zizou a fost un jucător imens. Pe teren, el nu făcea lucrurile la fel ca alţii. Este condamnat să nu facă lucrurile la fel ca alţii. Însă este obişnuit cu asta'', a explicat Blanc într-o conferinţă de presă înaintea meciului dintre PSG şi Bastia.

''Mi-a plăcut că a dorit să devină antrenor. Are mijloacele necesare. El nu face lucrurile ca alţii'', a repetat antrenorul parizian.

''Cum i-am spus, este ceva frumos. Primul său club este Real Madrid! Este frumos, extraordinar. Sunt fericit pentru el şi îi doresc tot binele'', a conchis Blanc, care s-ar putea întâlni cu fostul său coechipier din echipa Franţei, ţinând cont că ambele cluburi se află încă în cursă în Liga Campionilor. Real şi PSG au fost de altfel adversare în faza grupelor.

Sursa: Agerpres

×