x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor. Juventus Torino, umilită de Real Madrid

Liga Campionilor. Juventus Torino, umilită de Real Madrid

04 Apr 2018   •   07:03
Liga Campionilor. Juventus Torino, umilită de Real Madrid

Real Madrid, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Ligii Campionilor la fotbal, a făcut un pas mare spre semifinalele competiţiei, marţi seara, după ce a învins-o pe Juventus Torino cu scorul de 3-0 (1-0), chiar pe terenul acesteia, în prima manşă a sferturilor de finală.

Madrilenii s-au impus prin ''dubla'' senzaţionalului Cristiano Ronaldo (3, 64) şi prin reuşita lui Marcelo (73). Vedeta portugheză a deschis rapid scorul, în min. 3, cu o reluare din careu, la centrarea lui Isco. Ronaldo a tranşat soarta partidei în min. 64, când a înscris spectaculos din foarfecă, la centrarea lui Dani Carvajal. Brazilianul a semnat al treilea gol al oaspeţilor (73), după o combinaţie cu Ronaldo.

Pentru ca dezastrul de pe ''Juventus Stadium'' să fie complet, ''Bătrâna Doamnă'' a încheiat partida în zece oameni, argentinianul Paulo Dybala primind al doilea cartonaş galben în min. 66.

Ronaldo este primul jucător care a marcat în zece meciuri consecutive în Champions League. Lusitanul a ajuns la 22 de goluri marcate în sferturile de finală ale competiţiei şi are nu mai puţin de 9 goluri marcate în poarta lui Juventus în şase meciuri.

Real Madrid a avut şi două bare, prin Toni Kroos (36) şi Mateo Kovacic (87).

Higuain, fost jucător la Real, a ratat cele mai mari ocazii ale torinezilor, una pe repriză, portarul costarican Keylor Navas opunându-se de fiecare dată. Columbianul Cuadrado a irosit şi el o bună oportunitate în finalul jocului.

Echipa antrenată de Zinedine Zidane a reuşit o reeditare a finalei de anul trecut, de la Cardiff, când Real a învins-o pe Juve cu 4-1.

Manşa secundă va avea loc pe 11 aprilie, la Madrid.

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: real madrid