Victoria incredibilă obţinută de FC Liverpool în faţa Barcelonei (4-0), graţie căreia englezii au reuşit calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal, a fost posibilă doar datorită mentalităţii pe care antrenorul Juergen Klopp a insuflat-o elevilor săi, consideră portughezul Jose Mourinho.
"Pentru mine, această calificare are un singur nume: Juergen. Este vorba despre el. Aceasta este o reflexie a personalităţii sale, aceea de a nu renunţa, a spiritului de luptător, prin care fiecare jucător dă totul pe teren", a declarat Mourinho, câştigător al trofeului Champions League cu FC Porto şi Inter Milano, într-un interviu acordat site-ului beIN Sports.
''Nu s-a plâns că că i-au lipsit jucători (din cauza accidentărilor - n.red.), că joacă 50 sau 60 de meciuri pe sezon. Astăzi este vorba despre mentalitatea lui Juergen, nu despre tactică sau filosofie. Este vorba de inimă şi suflet, precum şi despre empatia fantastică pe care a creat-o cu acest grup de jucători", a adăugat tehnicianul lusitan, în prezent fără echipă, după despărţirea de Manchester United.
FC Liverpool este a treia echipă din istoria celei mai importante competiţii continentale intercluburi care a reuşi să revină după o înfrângere la o diferenţă de trei goluri în prima manşă şi să se califice în finală, după Panathinaikos Atena (1970-1971) şi FC Barcelona |(1985-1986).
"Nu mă aşteptam la aşa ceva", a recunoscut Mourinho, care a mai pregătit în cursul carierei sale echipele Chelsea Londra şi Real Madrid. "Ei riscau să încheie un sezon fantastic fără nimic de sărbătorit, iar acum sunt la un singur pas de a deveni campioni europeni", a mai spus "The Special One"
AGERPRES