facebook
UEFA a exclus clubul englez de fotbal Manchester City două sezoane din cupele europene, din cauza încălcării fair play-ului financiar, însă campioana Angliei a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
City, aflată în prezent pe locul secund în Premier League şi calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor, fază în care o va înfrunta pe Real Madrid, echipa engleză a primit şi o amendă de 30 de milioane de euro.
La mai puţin de un sfert de oră de la anunţarea sancţiunii, clubul a dat publicităţii un comunicat ''la fel de ofensiv ca şi jocul echipei'' antrenate de Pep Guardiola, în care anunţă că va face apel la TAS.
''Clubul Manchester City este dezamăgit, dar nu şi surprins de anunţul făcut de Camera de judecată a Comisiei de control financiar a cluburilor (ICFC)'', se arată în comunicat.
ICFC îi reproşează clubului din Albion că s-a făcut vinovat de ''grave violări'' ale regulilor fair play-ului financiar (FPF), care interzice unui club angajat în cupele europene să cheltuie mai mult decât câştigă şi să primească injecţii de capital din partea proprietarilor.
Mai exact, clubul, aflat în proprietatea familiei regale din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), a fost sancţionat pentru ''subevaluarea veniturilor din contractele de sponsorizare intrate în buget în perioada 2012-2016''.
În urma acestui fapt, City a fost exclus din cupele europene pentru sezoanele 2020/21 şi 2021/22.
Anchetatorul şef al ICFC, fostul premier belgian Yves Leterme, chiar dacă nu este numit direct în comunicatul clubului, este acuzat de Manchester City pentru decizia UEFA.
''În decembrie 2018, anchetatorul şef al UEFA a anunţat public acest caz şi sancţiunea pe care urma să o pronunţe contra lui Manchester City, chiar înaintea debutului anchetei'', a acuzat clubul.
În luna mai, presa a relatat că Leterme recomanda suspendarea din Liga Campionilor, într-un raport transmis camerei de judecată.
Punctul de pornire al anchetei demarate de UEFA a fost dezvăluirile Football Leaks, anchetă realizată de un consorţiu de ziare europene, care au dezvăluit faptul că gruparea din Manchester a apelat la contracte de sponsorizare subevaluate şi la contracte deturnate pentru a creşte masa salarială.
Manchester City a mai primit o amendă de 60 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane cu executare, în 2014, pentru încălcarea regulilor fair play-ului financiar.
AGERPRES
Circa 77% dintre japonezi nu vor ca Jocurile Olimpice de la Tokyo, reprogramate pentru acest an, să se desfășoare în prezența publicului străin. Motivul acestei reticențe este cauzat de pandemia de coronavirus,...
Celebrul club de fotbal FC Barcelona are un nou președinte. Joan Laporta a mai condus echipa spaniolă în perioada 2003-2010, transmite AFP.
El ocupă această funcție după ce a fost votat de 54,28%...
CFR Cluj a învins sâmbătă seara, în deplasare, pe UTA Arad, scor final 0-1, urcând temporar pe prima poziție în clasament.
UTA Arad - CFR Cluj s-a încheiat 0-1, sâmbătă seara, într-un meci contând...
Monica Niculescu și Jelena Ostapenko au fost învinse vineri în finala probei de dublu feminin de la turneul de tenis de la Doha de perechea favorită numărul 2 a competiției, Nicole Melichar/Demi Schuurs, cu 6-2, 2-...
Dinamo București s-a calificat, joi seara, în semifinalele Cupei României la fotbal, învingând în sferturi divizionara secundă Dunărea Călărași cu scorul de 3-1.
Ultimul sfert de finală al Cupei României...
Perechea Monica Niculescu și Jelena Ostapenako s-a calificat joi în finala probe de dublu feminin, la turneul de tenis WTA 500 de la Doha, învingând în semifinale pe principalele favorite Barbora Krejcikova /Lasley...
Simona Halep a anunțat joi că nu se va prezenta la turneul de la Dubai, al cărei campioană en titre este.
Halep a explicat într-o postare în mediile sociale că nu se simte complet refăcută și nu este 100%...
Mircea Lucescu a calificat-o miercuri seara pe Dinamo Kiev în semifinalele Cupei Ucrainei, învingând cu greu în sferturi pe Kolos Kovalivka, după loviturile de departajare.
Dinamo Kiev s-a calificat greu și...
Surpriză de mari proporții în Super Liga Turciei, miercuri seara, în etapa a 29-a a campionatului. Ultima clasată Ankaragucu, a reușit să învingă liderul la zi al competiției, pe Galatasaray Istanbul, cu...
Echipa de divizie secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a calificat miercuri seara în semifinala Cupei României la fotbal, după ce a învins în sferturile de finală pe Universitatea Cluj cu 3-1.
Cea de a doua...
Perechea Monica Niculescu / Jelena Ostapenako a trecut în faza semifinalelor în proba de dublu feminin, la turneul de tenis WTA 500 de la Doha, învingând în sferturi cuplul Laura Siegemund /Elena Vesnina.
Monica...
Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo va lua o decizie cu privire la accesul spectatorilor străini la întrecerile sportive, iar până la sfârșitul lunii aprilie va stabili ce audiență este...
Trei dintre cele mai importante echipe profesioniste de ciclism de la nivel mondial, prezente în World Tour, au anunţat participarea la ediţia 2021 a Turului Ciclist al Sibiului, au anunţat, miercuri,...