x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Manchester United a anunţat numele noului antrenor

Manchester United a anunţat numele noului antrenor

19 Dec 2018   •   11:54
Manchester United a anunţat numele noului antrenor

Fostul atacant norvegian Ole Gunnar Solskjaer a fost numit miercuri antrenor interimar la Manchester United până la finalul sezonului, la o zi după concedierea portughezului Jose Mourinho, a anunţat clubul englez de fotbal, citat de BBC.
Solskjaer a evoluat timp de 11 sezoane pe Old Trafford, fiind autorul golului cu care United a câştigat finala Ligii Campionilor în 1999, în faţa formaţiei germane Bayern Munchen (scor 2-1).
În vârstă de 45 ani, Ole Gunnar Solskjaer a activat până în prezent la formaţia norvegiană FK Molde, unde se afla la cel de-al doilea său mandat ca antrenor.
El a jucat la Manchester United între 1996 şi 2007, înscriind 126 de goluri în 366 de meciuri disputate în tricoul clubului englez.
Jose Mourinho (55 ani) a fost concediat de gruparea de pe Old Trafford după doi ani şi jumătate din cauza stilului de joc al echipei, precum şi a rezultatelor sub aşteptări.

AGERPRES

×