„Dacă plecăm din Spania fără să primim gol, atunci şansele noastre de calificare cresc”, visa Răzvan Raţ înaintea confruntării cu Barcelona. Dar socoteala de la Doneţk nu s-a potrivit nici pe departe cu aceea de pe „Camp Nou”. Catalanii au făcut praf Şahtiorul lui Mircea Lucescu: 5-1 şi Barca se poate gândi deja la cele patru megaconfruntări cu Real Madrid în decurs de doar 18 zile (campionat, finala Cupei Spaniei şi semifinalele Ligii Campionilor).
În ceea ce-l priveşte, lui Lucescu nu i-a mai rămas decât să accepte că a fost învins de o „maşinărie perfectă”. „Am vrut să jucăm deschis, fără să ne blocăm în apărare. Am ratat în primul minut, iar apoi imediat Iniesta a înscris şi partida s-a schimbat. Am ratat multe ocazii de a egala, iar Barcelona a profitat la maximum de şansele pe care le-a avut. Cred că acum totul este decis. Am pierdut în faţa unei maşinării perfecte”, a spus tehnicianul „minerilor”. Dar Guardiola nu vrea ca jucătorii săi să-şi piardă concentrarea, aşa că i-a avertizat: „Nu-l credeţi pe Mircea Lucescu când spune că totul s-a terminat. Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate meciul de la Doneţk”. În cealaltă confruntare a serii, Manchester United a învins cu 1-0 pe Chelsea. Deşi au pierdut acasă, londonezii sunt încrezători că pot întoarce rezultatul pe „Old Trafford”.