x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mexic - Iran 3-1 / Fotbal intre miel si bere

Mexic - Iran 3-1 / Fotbal intre miel si bere

de Dragos Stoica    |    13 Iun 2006   •   00:00
Mexic - Iran 3-1 / Fotbal intre miel si bere
Corespondenta din Köln
Ratacind prin Köln in asteptarea primului meci pe care organizatorii au binevoit sa mi-l aprobe, Angola - Portugalia, atentia mi-a fost brusc atrasa de mai multe masini, care de care mai zgomotoase si ai caror pasageri calatoreau catarati pe pervazul portierelor.

Nelamurirea mea a fost de scurta durata, pentru ca, dincolo de racnetele guturale pe care le scoteau niste pusti ceva mai inchisi la culoare, am vazut aproape imediat fluturandu-se drapelul Iranului, alaturi de cel al Germaniei.

BAUTURA. M-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca mai erau cinci minute pana la inceperea meciului dintre Iran si Mexic, asa ca am intrat intr-un restaurant iranian, arhiplin, unde am avut "sansa" sa ascult (in germana, bineinteles) un comentariu la cele mai inalte cote decibelice. Imediat dupa ce m-am asezat, am regretat crunt alegerea facuta, pocnindu-ma ideea ca urmasii vechilor persi nu au bere in oferta barului. Surpriza insa. Printre mesele supraaglomerate se strecurau cu usurinta niste chelnerite care purtau cele mai scurte fuste pe care le-am vazut de zece zile in Germania, carand tavi dupa tavi cu halbe de bere. Odata linistit asupra acestui aspect, m-am uitat in jur cu mai multa atentie. Asa i-am vazut prin preajma pe Ali Daei, Karimi, Mahdavikia si Hashemian, toti pe spatele tricourilor purtate de meseni cu multa mandrie.

NEBUNIE. Golul egalizator reusit de Golmohammadi m-a prins cu bucata de friptura de miel cu sos de nuci in gura, asa ca n-am putut articula prea multe ca sa-mi arat solidaritatea fata de gazdele mele de conjunctura. Ce a urmat a fost insa socant. Desi televizorul a ramas bineinteles la meci, sonorul a fost dat la minimum, restaurantul bubuind in schimb pe ritmuri orientale, iar toata lumea s-a suit pe mese. Pe langa masa mea a trecut in fuga o iranianca intre doua varste, urland la telefon, in germana, cat o tineau plamanii: "Ai vazut, iubitule, ce bine stiu iranienii sa joace fotbal?". Pauza n-a fost pauza, de fapt, pentru ca s-a continuat in acelasi registru, iar repriza a doua nici nu prea a mai fost urmarita. A batut Mexic cu 3-1, dar asta nu i-a impiedicat deloc pe comesenii mei iranieni sa urle de bucurie la finalul jocului, cand era aratata din nou reusita persanilor, de parca faza ar fi fost in direct si nu deja consumata. "Am aratat ca stim fotbal", mi-a explicat un pusti de langa mine, incantat ca atmosfera de la meci a impresionat-o pe prietena lui nemtoaica. Si pe mine!

APRECIERI
Selectionerul Mexicului, Ricardo Lavolpe, a considerat ca suporterii mexicani au avut o contributie importanta la meciul cu Iran. "Cred ca in repriza secunda am reusit sa marcam datorita suporterilor si de aceea am castigat", a spus Lavolpe. La finalul meciului, jucatorii mexicani l-au imbratisat pe portarul Oswaldo Sanchez, al carui tata a decedat in cursul saptamanii trecute. Selectionerul Iranului, Branko Ivankovici, a spus ca echipa sa a jucat foarte bine in prima repriza, cand ar fi putut marca mai multe goluri. "In partea a doua nu am fost atat de buni si am primit un gol dupa o greseala grava a apararii. Dupa aceea a fost mai greu, pentru ca Mexicul este o echipa foarte buna, cu mai multa experienta si stie cum sa mentina un rezultat", a spus Ivankovici. Jucatorul meciului a fost desemnat mexicanul Omar Bravo, autorul a doua goluri.

×
Subiecte în articol: mondial 2006