x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mihăilă bate Finlanda cu 4-1

Mihăilă bate Finlanda cu 4-1

14 Noi 2019   •   21:58
Mihăilă bate Finlanda cu 4-1
Sursa foto: foto: Facebook - Nationala de Fotbal a României

 Selecţionata României a învins echipa Finlandei cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'' din Voluntari, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, scrie Agerpres.

Tricolorii au obţinut a treia lor victorie consecutivă la diferenţă de trei goluri, după 3-0 cu Ucraina şi 3-0 cu Irlanda de Nord.

Omul meciului a fost extrema craioveană Valentin Mihăilă, care a marcat toate golurile naţionalei de tineret (8, 16, 45+5, 78), după ce oaspeţii au deschis scorul prin Kaan Kairinen (3).

România a început nefericit meciul, primind gol după trei minute de joc, la o fază tratată cu lejeritate de apărarea noastră, Kaan Kairinen marcând simplu din 6 metri.

Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi au trecut cu bine peste acest şoc şi au reuşit egalarea în min. 8, când Mihăilă a marcat cu un şut cu efect la colţul lung de la 20 de metri. Mihăilă a adus echipa României în avantaj în min. 16, după o fază trasă la indigou, singura diferenţă fiind aceea că execuţia a fost din interiorul careului, după pasa lui Ciobanu.

Nordicii au replicat printr-un şut al lui Soisalo (31), care a trecut prin faţa porţii.

Mihăilă a mai introdus o dată balonul în plasă (41), dar golul a fost anulat pentru o semnalizare de ofsaid, eronată la prima vedere.

Portarul Andrei Vlad a avut o intervenţie curajoasă (45+3) în faţa lui Kallman, iar la ultima fază a primei reprize, România a reuşit să marcheze şi al treilea gol, Mihăilă (45+5) deviind în poartă mingea centrată de Ganea, în ciuda faptului că extrema stânga era talonată de Hyvarinen.

Finlandezii au fost mai insistenţi după pauză, dar fără reuşite, echipa României făcând un joc excelent de apărare.

Man a tras pe lângă poartă din marginea careului (50), Mihăilă a şutat slab, iar portarul a reţinut balonul (67), şeptarul echipei României ratând o altă ocazie în min. 76, pe contraatac, mingea expediată de el fiind respinsă de Jaaskelainen.

Mihăilă a marcat şi al patrulea gol (78), cu un stop şi şut din interiorul careului, la centrarea lui Adrian Petre.

Până la final, România îşi putea mări avantajul, însă şutul lui Ciobanu, din lovitură liberă, a fost respins de portar (81), iar Adrian Petre (83) a tras în plasa laterală.

România a urcat pentru moment pe primul loc în clasament, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de Danemarca, 9 puncte (3 j), Finlanda, 7 puncte (5 j), Ucraina, 3 puncte (3 j), Irlanda de Nord, 2 puncte (4 j), Malta, 1 punct (3 j).

Vineri se va disputa partida Ucraina - Danemarca. Pe 19 noiembrie sunt programate partidele Danemarca - Malta şi Irlanda de Nord - România.

La turneul final, cu 16 participante, găzduit de Ungaria şi Slovenia, se califică direct cele 9 câştigătoare de grupe şi cea mai bună echipă de pe locul al doilea. Celelalte 8 selecţionate de pe poziţiile secunde vor disputa un baraj în dubla manşă pentru a completa cele 4 locuri rămase.

Rădoi: Am avut emoții înainte de meci

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după succesul cu 4-1 al formaţiei sale în faţa reprezentativei similare a Finlandei în preliminariile CE 2021, că ar fi fost fericit şi cu o victorie la limită în această partidă.

"Am avut ceva emoţii înainte de meciul cu Finlanda şi pot să spun că eram fericit şi cu o victorie cu 1-0. A fost o partidă interesantă, prima repriză a avut de toate... ne-am dorit să marcăm repede, dar am reuşit să primim gol. Dar apoi am revenit şi am marcat goluri în prima repriză, ceea ce e un avantaj. Pe începutul reprizei a doua am suferit oarecum, nu am ştiut să alternăm momentele cu posesie şi cele în care să verticalizăm pe atacant. E bine că jucătorii au avut o reacţie pozitivă după golul primit. A fost o reacţie matură, pentru că la vârsta asta, un gol primit în minutul 3 te poate demoraliza. Însă jucătorii au avut o altă atitudine şi au arătat că pe lângă valoarea lor au încercat să îşi depăşească limitele. Au arătat calm şi maturitate în joc", a spus selecţionerul la postul Pro X.

Rădoi a menţionat că e posibil ca antrenorul primei reprezentative, Cosmin Contra, să se gândească în viitorul apropiat la convocarea lui Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), autorul tuturor celor patru goluri ale naţionalei de tineret în faţa Finlandei. "Lui Mihăilă se pare că îi prieşte la Voluntari. Am văzut în ziar vorbindu-se de o sumă de transfer pentru el... poate că FC Voluntari se gândeşte să o plătească pentru că lui îi prieşte stadionul. În momentul de faţă e clar că Mihăilă e un jucător pe o pantă ascendentă, care arată determinare şi atitudine, pe lângă realizările pe care le are. Probabil că în viitorul apropiat se va gândi şi Cosmin Contra la el, dar eu cred că acum cei care sunt în banda stângă la naţionala mare, Coman şi Mitriţă, sunt la fel de buni şi trebuie să îşi facă treaba bine începând de mâine seară", a afirmat Mirel Rădoi.

Selecţionerul a explicat că s-a gândit destul de mult înaintea partidei dacă să îl titularizeze pe fundaşul Andrei Raţiu, afectat în aceste zile de decesul bunicului său. "Am cântărit destul de mult dacă să-l introducem pe Raţiu. Ne-a fost frică să nu cumva să-l emoţionăm şi mai tare, dar până la urmă am zis că în timpul jocului va uita ce s-a întâmplat. Suntem alături de el după ce şi-a pierdut bunicul. A copilărit cu el şi chiar i-am zis că dacă vrea poate să plece din cantonament. Eu îl înţeleg perfect pentru că şi eu am avut două pierderi în ultimele şase luni. E foarte greu, dar probabil că în momentul de faţă bunicul lui îl vede de acolo de sus şi e fericit", a mai spus antrenorul.

Mirel Rădoi se aşteaptă la o vreme ploioasă şi în următoarea partidă a României, în deplasare cu Irlanda de Nord. "Datele problemei şi vremea din repriza a doua de azi se va asemăna cu meciul din Irlanda de Nord. Să sperăm că dacă va fi ploaie, măcar nu va fi acest vânt care azi ne-a incomodat. Danemarca este contracandidata noastră, dar eu spun că nici pe Ucraina nu o putem scoate din cărţi. Pentru că de la meci la meci va câştiga puncte. Da, acum suntem pe locul 2, e clar că noi şi danezii suntem favoriţi, dar nu aş vrea să uităm de Ucraina", a precizat Rădoi.

Mihăilă: Sper să înscriem trei goluri și cu Irlanda

Fotbalistul Valentin Mihăilă a declarat, joi seara, că este bucuros de faptul că a reuşit să marcheze toate cele patru goluri ale echipei naţionale de tineret a României din partida cu Finlanda (scor 4-1), dar a subliniat faptul că importante rămân cele trei puncte câştigate.

"Sunt foarte fericit pentru victorie în primul rând. Mă bucur că am reuşit să marchez de 4 ori, dar cele mai importante sunt cele trei puncte. Acum urmează jocul cu Irlanda de Nord.... aici le-am dat trei goluri, sperăm să facem şi acolo o partidă bună şi să să înscriem la fel de multe goluri. Chiar vorbeam cu antrenorul şi cu tatăl meu şi spuneam că ne dorim să câştigăm tot la trei goluri diferenţă ca în ultimele meciuri. Se pare că avem o echipă foarte bună defensiv şi ofensiv", a spus fotbalistul formaţiei Universitatea Craiova la postul Pro X.

Acesta a dedicat victoria colegului său Andrei Raţiu: "Vreau să dedic această victorie lui Andrei Raţiu care a avut un eveniment nefericit în familie (n.r. - decesul bunicului său). Mă bucur că a reuşit să joace cu ambiţie şi determinare şi împreună să câştigăm în această seară. Toată echipa a fost alături de el, ne pare rău, ştiu cum este pentru că şi eu am avut o situaţie similară în urmă cu câteva luni".

Mihăilă speră să marcheze la fel de mult şi pentru Universitatea Craiova şi spune că deocamdată nu ştie nimic despre o ofertă de transfer. "A fost la meci domnul Piţurcă (n.r. - Victor Piţurcă, antrenorul său de la Universitatea Craiova)? Nu ştiam... mă bucur că a fost. Sper să înscriu şi la Craiova la fel de multe goluri ca acum. Eu nu ştiu nimic despre vreo ofertă pentru mine. Eu trebuie să îmi continui treaba la echipa de club şi la naţională şi apoi voi vedea ce se va întâmpla", a declarat el.

Jucătorul îşi doreşte ca idolul său, Alexandru Mitriţă, să reuşească o dublă în meciul primei reprezentative cu Suedia de vineri seara. "Alex Mitriţă sper să câştige cu naţionala mare mâine seară şi el să înscrie două goluri. Mitriţă a fost şi este un idol pentru mine. Îmi place foarte mult stilul lui de joc şi îmi este şi un foarte bun prieten. I-am cerut tricou şi când era la Craiova şi acum, când e în America", a mai afirmat Mihăilă.

×
Subiecte în articol: românia u21