x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mutu, din nou în iarbă

Mutu, din nou în iarbă

de Delia Gomoescu    |    06 Feb 2011   •   12:14
Mutu, din nou în iarbă

Adi Mutu a jucat din nou pentru Fiorentina, duminică, după o lună de exil provocat de actele sale de indisciplină. "Fenomenul" a fost introdus pe teren în locul lui Behrami în minutul 79 al meciului cu Parma, scor 1-1, din etapa a 24-a din Serie A. Românul a fost aproape de gol după doar 30 de secunde de joc, însă şutul său de la distanţă l-a găsit la post pe portarul advers.

"Sunt fericit pentru că am revenit. Le mulţumesc suporterilor pentru încurajări. Sper să ajung cât mai repede la forma maximă şi să-mi ajut echipa.

În toată această perioadă, antrenorul şi coechipierii mi-au spus mereu să nu mă dau bătut, dar a fost greu să mă pregătesc timp de o lună de unul singur. Obiectivul imediat este să ne îndepărtăm de zona retrogradării", au fost primele cuvinte ale lui Mutu la finalul jocului.

La rândul său, antrenorul Sinisa Mihajlovici îşi pune mari speranţe în revenirea românului, chiar dacă i-a atras atenţia acestuia că trebuie să ia totul de la zero. "Are încrederea mea şi a coechipierilor, dar în acest moment este în urmă din punct de vedere fizic. Când va fi la capacitate maximă va putea să îşi aducă şi el contribuţia", a precizat Mihajlovici.

Susţinut de colegi
La finalul jocului de pe "Tardini", Mutu l-a îmbrăţişat pe coechipierul său Alberto Gilardino, cei doi mergând împreună să-i salute pe fanii viola prezenţi în tribunele arenei din Parma. Gestul celor doi a lăsat să se înţeleagă că românul beneficiază în continuare de toată susţinerea "vestiarului", în ciuda evenimentelor din ultima perioadă. Pentru Fiorentina, locul 11 în Serie A, cu 29 de puncte, urmează deplasarea la Palermo, unde sunt şanse mari ca românul să fie titular. Dacă va juca, Mutu va bifa meciul cu numărul 100 în campionat, sub culorile echipei toscane.

×