x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Neşu recunoaşte superioritatea roş-albaştrilor: "Steaua a fost mai bună!"

Neşu recunoaşte superioritatea roş-albaştrilor: "Steaua a fost mai bună!"

05 Noi 2010   •   00:00
Neşu recunoaşte superioritatea roş-albaştrilor: "Steaua a fost mai bună!"
Sursa foto: /Reuters

Mijlocaşul român al echipei olandeze FC Utrecht, Mihăiţă Neşu,  (FC Utrecht) a declarat, joi, după meciul pierdut de olandezi, cu scorul de 1-3, în faţa Stelei, în grupa K a Ligii Europa, că Steaua a demonstrat încă o dată că este singura echipă care îi face pe români să fie mândri în cupele europene, informează Mediafax.

"A fost mai greu decât la Utrecht. S-a simţit că Steaua a jucat în faţa propriilor suporteri: au avut o putere mai mare. Steaua a demonstrat încă o dată că este singura echipă din România care ne face să fim mândri în cupele europene. Liverpool este ca şi calificată. Utrecht a rămas cu şansa cu care a plecat, adică şansa a 4-a. Le urez multă baftă jucătorilor de la Steaua. Îmi pare rau că nu am reuşit noi să-i încurcăm. Trebuie să recunoaştem că, astăzi, Steaua a fost mai bună şi mai proaspătă decât noi. Noi nu am avut luciditatea necesară pentru a fructifica ocaziile avute", a spus Neşu.

Jucătorul a adăugat că nu-şi doreşte să mai revină în fotbalul românesc, dar că nu se "ştie niciodată ce-ţi rezervă viitorul".

Echipa Steaua Bucureşti a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia olandeză FC Utrecht, în etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa şi a obţinut prima victorie în această fază a competiţiei.

Pentru Steaua au marcat Gardoş '29 şi Bogdan Stancu '52, '53, în timp ce golul formaţiei olandeze a fost reuşit de Mertens '33.

×
Subiecte în articol: europa league