x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international (P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?

(P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?

22 Feb 2021   •   15:52
(P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?

FC Barcelona are nevoie de o nouă revenire miraculoasă după ce a pierdut prima manșă a optimilor de finală din Champions League în fața celor de la PSG, scor 4-1.

 

Echipa lui Ronald Koeman a avut o prestație modestă în partida cu PSG, în timp ce Kyllian Mbappe a strălucit și a marcat trei goluri pe Camp Nou.

 

S-a repetat în mare măsură scenariul din optimile de finală Champions League, sezonul 2016/2017. Atunci, PSG s-a impus cu 4-0 în prima manșă, iar în retur catalanii au câștigat cu 6-1 și s-au calificat în sferturile de finală.

 

FC Barcelona are astfel nevoie de un nou miracol sau, așa cum îi spun spaniolii, o nouă "remontada".

 

Totuși, puțini sunt cei care mai cred într-un asemenea scenariu. La pariuri online nici nu există cotele pentru calificarea FC Barcelona în faza următoare, bookmakerii fiind de părere că soarta acestei confruntări este deja tranșată. Este disponibil însă pariul că FC Barcelona va câștiga la diferență de 4 sau mai multe goluri, la o cotă de 32.00.

 

Totuși, FC Barcelona pornește cu șansa a doua la pariuri online în această partida. PSG e favorită la victorie, având cota 2.10, în timp ce cota spaniolilor este 3.05. Egalul are cota 3.90.

 

Ronald Koeman nu prea mai crede în calificare

 

Nici măcar antrenorul echipei FC Barcelona nu este încrezător că băieții săi pot reuși să revină după ce au pierdut prima manșă din optimile de finală.

 

"O revenire? Aș putea să mint, dar după ce am pierdut cu 4-1 acasă este foarte complicat, avem puține șanse. Jocul arată că ne lipsesc multe lucruri, precum agresivitatea din defensivă. Sunt trist, dezamăgit, mai ales din cauza diferenței din repriza a doua. Am spus de mai multe ori că ne lipsesc lucruri, mai ales la acest nivel din Champions League. Trebuie să fim realiști, facem ceva schimbări în echipă, avem mulți jucători tineri. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat și să îmbunătățim", a spus Ronald Koeman după meciul cu PSG.

 

Deși presa din Spania scrie deja despre posibilitatea că Ronald Koeman să fie demis, antrenorul catalanilor a afirmat că nu se gândește la această variantă.

 

"Accept înfrângerea, acum trebuie să muncim. Ar fi o nebunie să spun că nu vreau să mai rămân pentru că am pierdut astfel. Suntem la mijlocul drumului, nu la final", a explicat Koeman.

 

7 jucători de la Barcelona au trăit "remontada" din 2017

 

Pe 8 martie 2017, FC Barcelona reușea să o învingă pe PSG cu 6-1 și întorcea rezultatul, în urma eșecului din meciul tur de la Paris, cu 4-0.

 

Doar 7 jucători care au reușit acea victorie fantastică se mai regăsesc și astăzi în lotul echipei FC Barcelona. Este vorba despre Umtiti, Pique, Ter Stegen, Messi, Busquets, Sergi Roberti și Jordi Alba.

 

Dintre aceștia, Sergio Roberto a intrat din postura de rezervă și a fost eroul acelei partide, în timp ce Jordi Alba a rămas pe banca de rezerve.

 

Alți doi jucători care se aflau atunci în lotul Barcelonei, Neymar și Rafinha, joacă astăzi pentru PSG. Neymar a fost unul dintre protagoniștii acelui meci, în condițiile în care a înscris două goluri, a obținut o lovitură de la 11 metri și i-a pasat decisiv lui Sergi Roberto la golul calificării.

 

Câteva luni mai târziu de la acel meci, Neymar s-a transferat la PSG pentru 222 de milioane de euro și a devenit cel mai scump jucător din istoria fotbalului. El nu va putea evolua însă nici în meciul retur, programat pe 10 martie de la ora 22:00, din cauza unei accidentări.

×